Surpriză: Premierul Ponta „l-a prins” pe Marin Condescu la primărie!

- Călinoiu: „Nu cred că fierb apele în CEO!”. Ponta: „Pot fi mediator între angajați și conducere!”

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu-Jiu, că poate juca și rolul de mediator între administrația Complexului Energetic Oltenia și sindicate. „Datoria mea este să ascult pe toată lumea. Țin în mod special la CEO, am ținut ca acest complex să nu se privatizeze. Pot avea un rol de mediator între conducere și angajați”, a spus prim-ministrul.

Victor Ponta a fost prezent ieri în Gorj, cu ocazia deschiderii noului an școlar și a făcut o serie de declarații privitoare la mai multe aspecte legate de județul nostru. Întrebat despre situația de la Complexul Energetic Oltenia, Ponta a spus că este deschis la dialog și chiar ar putea juca rolul de mediator între sindicate și administrație. „Eu sunt deschis la dialog, cu toată lumea, și cu reprezentanții sindicatelor, și cu cei ai administrației. Eu cred în dialog și ați văzut că m-am văzut cu sindicate, cu cei care protestează. Datoria mea este să ascult pe toată lumea. Țin în mod special la CEO, știți foarte bine asta, am ținut ca acest complex energetic să aibă sediul aici, la Târgu-Jiu, am ținut ca acest complex să nu fie privatizat majoritar până când nu se pune pe picioare din punct de vedere economic. Pot avea un rol de mediator între conducerea corporatistă și angajați”, a spus Victor Ponta, premierul României. Premierul a vizitat, alături de reprezentanții autorităților județene, și noul cartier ANL de pe strada Narciselor, arătându-se mulțumit de ce a văzut.

Călinoiu: „(…) Nu i-am cerut premierului să medieze conflictul dintre sindicate și CEO”

Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, l-a însoțit astăzi pe Victor Ponta, premierul României, și a declarat că nu îi va cere prim-ministrului să intervină în conflictul dintre CEO și sindicate. „Nu cred că fierb apele în CEO. În CEO s-a pus ordine. Faptul că există discuții, uneori ele sunt amplificate, mai ales din partea unora care vor să aibă parte de atenție, e o altă problemă. Spunea și ministrul Niță: cum vor oamenii, așa se va rezolva cu cotizațiile. Dacă sindicatele au solicitat o întâlnire cu domnul prim ministru, probabil că ea va avea loc, nu știu. Responsabilitatea bunei funcționării a CEO este a managerului corporației. (…) Nu i-am cerut premierului Ponta să medieze conflictul dintre sindicate și CEO și nici nu i-aș cere. Nu este cazul. Prim-ministrul e deschis dialogului, dar lucrurile astea se rezolvă între sindicate și CEO, va rezolva domnul Ciurel, cu maximă responsabilitate. Nu va mai lăsa risipa să dăinuie, așa cum a fost până acum. Este important și faptul că majoritatea angajaților CEO sunt de acord cu măsurile luate, sunt de acord cu păstrarea locurilor de muncă și să reducă cheltuielile unora sau altora, făcute în mod absurd, este foarte bine”, a declarat Ion Călinoiu, președintele CJ Gorj.

Întâlnire „de taină”

În cursul zilei de ieri, în presa locală a fost lansat zvonul unei întâlniri de taină între premier, managerul CEO și liderul FNME. Întrebat despre asta, șeful CJ Gorj, Ion Călinoiu, a declarat, printre altele,  că întâlnirea „de taină” între Ponta, Ciurel și Condescu a avut loc, dar nu așa cum s-ar fi așteptat toată lumea. Primul ministrul s-a întâlnit cu șefii județului și cu reprezentanții CE Oltenia… „pe unde i-a prins”, adică, așa cum spune șeful CJ, fără a fi stabilită în prealabil o astfel de întâlnire.

Marin Condescu, în instituția condusă de Florin Cârciumaru

Victor Ponta nu a fost mediator, mai spune Ion Călinoiu, ci a stat de vorbă cu fiecare dintre cei menționați mai sus,  separat: „Prim-ministrul s-a întâlnit cu toți, cu Laurențiu Ciurel, cu mine…. Cu Marin Condescu s-a întâlnit la primărie (Primăria Târgu Jiu – n.red.). Domnul Ponta s-a întâlnit separat cu fiecare, pe unde ne-a prins”. Președintele CJ Gorj a mai spus că, în general, Victor Ponta, a sugerat că fiecare trebuie să-și vadă de treabă: „Concluzia domnului Victor Ponta  este că fiecare trebuie să-și facă treaba pe domeniul lui, iar singurul responsabil în problema pe care o are CE Oltenia cu sindicatele și invers este managerul corporatist”.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad