Tag: "militaru"

Polițiștii Papuzu și Militaru au fost trimiși în judecată pentru omor deosebit de grav

Polițiștii Papuzu și Militaru au fost trimiși în judecată pentru omor deosebit de grav

Agenții de poliție Bogdan-Eugen Papuzu și Constantin-Cosmin Militaru au fost trimiși în judecată, ieri, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav,  arestare nelegală şi cercetare abuzivă. Cei doi polițiști încă își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) [...]

50 de elevi buni la carte, premiați de Severus Militaru

50 de elevi buni la carte, premiați de Severus Militaru

Asociaţia „Reuşim Împreună”, fondată în anul 2009 de către deputatul Severus Militaru, a oferit și anul acesta un stimulent recreativ și educativ elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la Testarea Naţională din iunie 2012. Astfel, timp de două zile, în cursul săptămânii trecute, primii cei mai buni 50 de elevi, selectați din listele [...]

Cât au crescut averile parlamentarilor pe timp de criză. Morega, cel mai bogat parlamentar gorjean

Cât au crescut averile parlamentarilor pe timp de criză. Morega, cel mai bogat parlamentar gorjean

Anul trecut a fost unul excelent pentru parlamentarii gorjeni, care au acumulat consistent la averile personale. În plină criză, deputatul Morega a pus la ciorap 835.000 de lei şi a împrumutat una din firmele sale cu peste 400.000 de lei. Parlamentarul PDL, Severus Militaru, a obţinut 95.000 de lei din vânzarea unui teren în Motru, [...]

Militaru: Organigrama CE Oltenia, o secretomanie pe care nu o înțeleg

Militaru: Organigrama CE Oltenia, o secretomanie pe care nu o înțeleg

• Lista viitorilor membri ai Consiliului de Supraveghere, la dispoziția acționarilor Administrațiile societăților din minerit și energie nu au ajuns să se înțeleagă privind organigramele CE Oltenia. Nici sindicatele nu sunt ușor de mulțumit, în sensul că aproape la toate întrebările puse în cadrul discuțiilor avute cu responsabilii de proiect nu au primit răspunsuri concrete. [...]

CE Oltenia – aparat TESA voluminos

CE Oltenia – aparat TESA voluminos

Organigrama viitorului Complex Energetic Oltenia pare să mulţumească pe toată lumea. Dacă au existat divergenţe privind câte sucursale miniere va avea CEO, acestea sunt pe cale să se stingă: va exista o divizie minieră (pe lângă altele două, de energie şi de investiţii) cu… cinci exploatări miniere. CE Oltenia va fi condus de un directorat, [...]

Parlamentarii puterii din Gorj, hotărâți să rămână portocalii

Parlamentarii puterii din Gorj, hotărâți să rămână portocalii

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunţat luni, la şedinţa conducerii Senatului, că sunt parlamentari de la putere care vor trece în opoziţie, aceştia aşteptând întrunirea în cvorum a Senatului pentru a-şi anunţa decizia, au transmis agențiile de știri. Întrebați dacă s-au gândit la o astfel de posibilitate, parlamentarii puterii din Gorj au declarat că [...]

Manţog, ca şi plecat din PDL Gorj

Manţog, ca şi plecat din PDL Gorj

• Militaru: „E o chestiune care convine ambelor părţi, cred” Manţog pleacă din PDL până la sfârşitul lunii, susţin surse din cadrul partidului. Acesta a făcut demersurile necesare, mergând să se întâlnească inclusiv cu preşedintele UNPR-ului, Gabriel Oprea, în urmă cu două zile. Deşi, deocamdată, infirmă zvonurile, Manţog şi-a bătătorit calea pentru a ajunge în [...]

Militaru: Morega s-a pripit când s-a asociat cu Creţan!

Militaru: Morega s-a pripit când s-a asociat cu Creţan!

Dan Ilie Morega nu s-a gândit prea bine atunci când şi-a dat demisia, crede Severus Militaru. Deputatul PDL se aşteaptă ca fostul lider al UNPR Gorj să revină cât de curând în viaţa politică, ca lider al unui partid de opoziţie, în cel mai sigur caz. Acesta mai susţine şi că Morega s-a „pripit” atunci [...]

PDL Gorj: „Vor fi trădări şi racolări!”

PDL Gorj: „Vor fi trădări şi racolări!”

• Militaru nu vrea demiteri • Democrat-liberalii se aşteaptă la dezertări   Biroul Permanent Judeţean al PDL Gorj se va reuni, săptămâna viitoare, într-o şedinţă în care vor fi puse la punct problemele descoperite în urma evaluării din teritoriu, susţin democrat-liberalii. Nu vor fi iertaţi nici liderii care au condus în ultimii ani filiale slabe, [...]

Ruşeţ îngroaşă numărul liderilor care părăsesc tabăra PDL!

Ruşeţ îngroaşă numărul liderilor care părăsesc tabăra PDL!

• Încă patru şefi portocalii, demişi • Nouă pedelişti, gata de decolare din partid     Problemele din filiala judeţeană a PDL ies la suprafaţă. Democrat-liberalii au profitat de întâlnirile cu şefii partidului, din ultimele zile, în care au fost evaluate organizaţiile importante din judeţ, pentru a-şi spune nemulţumirile. Câţiva dintre pedelişti şi-au anunţat deja plecarea [...]

Elena Vintilescu, ținută în brațe de Burlan, Manțog și Militaru

Elena Vintilescu, ținută în brațe de Burlan, Manțog și Militaru

Militaru, judecat în familia PDL!

Militaru, judecat în familia PDL!

•    Ruşeţ, „procuror de caz” •    Consilierii PDL Motru riscă să rămână fără sprijin politic Evaluările în cadrul Partidului Democrat Liberal din Gorj vor fi încheiate la sfârşitul acestei săptămâni, aproximativ 67 de organizaţii teritoriale fiind examinate, până în acest moment, de către membrii comisiei. Ieri, le-a venit rândul celor de la Motru şi Târgu [...]

Page 1 of 612345...Last »
banner ad