Târgujiancă, fostă concurentă la „Mireasă pentru fiul meu”, pe cale să devină mămică

A participat la una dintre cele mai îndrăgite și populare emisiuni matrimoniale din România, în speranța că își va găsi jumătatea, dar nu a reușit să plece de acolo la brațul viitorului său soț, așa cum și-a dorit. Chiar dacă nu a avut succes în timpul emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, niciunul dintre băieții prezenți în ediția respectivă a show-ului nefiind interesat să formeze un cuplu cu târgujianca, imediat după părăsirea  concursului, Andrada Berchez, căci despre ea este vorba, și-a găsit un iubit.

Participarea la emisiunea ,,Mireasă pentru fiul meu”, difuzată de un post național de televiziune, nu a ajutat-o să își găsească jumătatea, dar a adus-o în atenția multor bărbați. Astfel că, imediat după părăsirea concursului, Andrada Berchez și-a găsit iubit, un om de afaceri din Râmnicu Vâlcea, despre care bruneta spunea la momentul respectiv că este jumătatea ei. Deși era convinsă că relația respectivă se va concretiza într-o căsătorie, nu a fost să fie, iar după câteva luni, Andrada și iubitul ei vâlcean s-au despărțit.
Andrada nu a rămas singură pentru o perioadă lungă de timp, astfel că, din toamna anului trecut, aceasta formează un cuplu cu Ionuț, un bărbat care în prezent locuiește în Germania, la Berlin. Cei doi sunt foarte fericiți împreună, iar relația lor se îndreaptă cu pași repezi către altar, pe drum fiind deja un copil. Andrada este însărcinată în 18 săptămâni și este foarte fericită că în doar câteva luni va deveni mămică. Chiar dacă, deocamdată, Andrada este nevoită să facă naveta între România și Germania pentru a fi alături de iubit, aceasta nu pare să fie deranjată de drumul lung pe care trebuie să îl parcurgă lunar.

Categoria: Monden

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad