Târgujienii, așteptați să își ridice uleiul de la UE

După ce, la sfârșitul lunii august, sute de târgujieni au stat ore în șir la rând pentru a primi uleiul de la Uniunea Europeană, acum beneficiarii alimentelor uită să se prezinte la sediul Direcției de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Din cei 6.400 de beneficiari, doar 2.800 au venit să-și ridice uleiul.

 

Reprezentanții direcției amintite spun că îi așteaptă pe beneficiari și îi roagă să se prezinte să își ridice produsele, mai ales că uleiul este voluminos și ocupă spațiul de depozitare. „Am primit listele de beneficiari, numărul lor este de 6.486, categoriile beneficiare au rămas aceleaşi. Am început distribuţia de pe 26 august avem 32 de tone. Există cantitatea necesară pentru absolut toată lumea. Noi ne-am organizat, ca de fiecare dată, cu bonuri de ordine în fiecare zi, dar în primele zile a fost foarte mare înghesuială. Dar acum ne confruntăm cu lipsa beneficiarilor, dezinteresul lor. Nu au mai venit să își ia uleiul, vin foarte puțini! Până la data de 10.09.2013 au ridicat uleiul 2.807 persoane (315 beneficiari de ajutor social, 644 de pensionari, 711 şomeri şi 1137 persoane cu handicap)”, a spus Alina Trușcă, reprezentantă a Direcţiei Publice de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj au anunţat că peste 40.000 de gorjeni vor primi, în 2013, pachete cu produse distribuite în cadrul „Planului anual European de furnizare Ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor Defavorizate”.

Mii de târgujieni primesc alimente de la UE

De produsele oferite categoriilor cele mai defavorizate, în cadrul Programului European PEAD 2013, anul acesta vor beneficia 6.486 persoane: persoane cu dizabilităţi (handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii) – 2.353 persoane, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie, sau după caz din pensii cumulate, se află sub 400lei/lună – 1.552 persoane, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, precum şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă: 2.222 persoane, beneficiarii de ajutor social: 349 persoane. În cadrul PEAD 2013, produsele ce urmează a fi distribuite fiecărei persoane sunt: ulei – 5 litri, făină albă- 17 kg, mălai extra – 10 kg, zahăr – 3 kg, conservă carne – 2 buc, miere – 2 cutii, roşii conservă – 2 cutii, zacuscă – 2 cutii și paste făinoase – 1 kg. La ridicarea produselor este necesar să se prezinte actul de identitate (original şi copie) precum şi copia documentului prin care se atestă încadrarea într-una dintre categoriile de beneficiari.

Categoria: Politică

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad