Tehnici de sex oral ca să-ţi duci iubitul pe culmile plăcerii

Sexul oral nu este chiar atât de simplu precum pare. Chiar dacă partenerului tău îi place foarte mult să îl satisfaci astfel, poţi face mai multe lucruri care să îl extazieze. Uite câteva tehnici de sex oral:

Foloseşte-ţi mâinile

Cu gura poţi acoperi doar o mică parte din penisul său, aşa că pentru restul te poţi folosi de mâini – atât pentru stimularea penisului de la bază, cât şi pentru stimularea testiculelor sale. Pentru a doua parte nu trebuie să faci multe, ci doar dacă le ţii în mână, este de ajuns de plăcut pentru el.

Foloseşte-ţi limba

Deja îţi foloseşti limba când îi faci sex oral, însă şi în acest caz poţi schimba un pic obiceiurile. Nu te folosi doar de partea superioară a limbii pentru a-l satisface, ci stimulează-i frenul (cunoscut sub numele de aţa penisului) cu partea inferioară a limbii. Acolo nu ai papile gustative şi pielea este mult mai fină, astfel senzaţia poate fi mult mai plăcută. De exemplu, poţi mişca limba dintr-o parte în alta, stânga-dreapta.

Linge-l ca pe îngheţată

Nu trebuie să îi ţii „membrul” în gura tot timpul cât îi faci sex oral, ci te poţi juca şi cu mâinile, şi cu limba. Ţine-l cu o mână de la bază, apoi linge-l exact ca pe o îngheţată, de jos până sus şi înapoi.

Muşcă-l cu buzele

Evident, când eşti acolo jos nu ar trebui să îţi foloseşti deloc dinţii (în mod normal), însă îl poţi muşca doar cu buzele. Ţine-ţi capul într-o parte şi „muşcă” din corpul penisului, aproape de bază şi în sus, spre gland. Această mişcare îi stimulează toate terminaţiile nervoase şi va fi curios să vadă ce se întâmplă mai departe.

Sex oral cu capul în jos

Aşează-te pe pat, cu capul la margine, atârnat în jos. El trebuie să stea în faţa ta, iar tu îi poţi face sex oral din această poziţie. Senzaţiile vor fi diferite decât de obicei, evident, pentru că poziţia este diferită – şi vei ajunge mai uşor la alte zone ale aparatului său genital.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad