Temperaturi caniculare la sfârșitul acestei săptămâni

Sfârșitul lunii iulie ne va aduce mult soare și temperaturi caniculare. Potrivit meteorologilor, în zilele următoare, cel mai cald va fi în sudul țării, unde, miercuri, temperaturile vor atinge 32 de grade Celsius. Vremea în ţara noastră va intra într-un proces accelerat de încălzire. Prognozele meteorologilor arată că mercurul din termometre va urca simţitor în zilele următoare.
Cu toate că în ultimele zile ale săptămânii trecute s-a simţit o uşoară răcire  a vremii, începând de astăzi, temperaturile vor ajunge la nivelul normal al perioadei.  Atât astăzi, cât şi miercuri vor fi în jur de 30-31˚C la umbră. Termometrele câştigă în jur de 2˚C şi ajungem la maxime de la 25˚C în Bucovina, Maramureş, estul Transilvaniei şi până la 30 °C în Banat.
În sud estul Olteniei şi sud vestul Munteniei, temperaturile vor ajunge în zilele următoare şi la 32˚C. În weekend, însă, România începe să fiarbă. Va trebui să ieşim din case înarmaţi cu pălării, multă apă şi ochelari de soare. În sudul şi vestul ţării se vor înregistra cele mai ridicate temperaturi. Duminică vor fi 36˚C la Timişoara, iar marţi, 37˚C.
Astăzi, la Târgu Jiu, cerul va fi senin pe tot parcursul zilei, iar termometrele vor indica maxime de 26 de grade Celsius. Și în cursul zilei de mâine, vremea se va menține frumoasă, maximele vor atinge 28 de grade Celsius, iar cerul va fi senin. Joi și vineri, târgujienii vor avea parte de temperaturi care vor depăși 29 de grade Celsius și nu se vor înregistra precipitații. În weekend, maximele vor atinge 28 de grade Celsius, iar cerul va fi senin pe tot parcursul sfârșitului de săptămână.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad