Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Parascheva, făcătoarea de minuni

14 octombrie este ziua de cinstire a sfintei Parascheva, patroana spirituală a Moldovei. Este o mare sărbătoare şi dragă multora dintre noi, pe care nu o puteam trece cu vederea. Vă prezentăm câteva dintre obiceiurile şi tradiţiile laice şi creştine legate de această sărbătoare, dar şi lucruri interesante din viaţa Sfintei Parascheva:

Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Sfânta Parascheva

În lumea satelor româneşti există o serie de interdicţii şi recomandări pentru această zi sfântă. Se interzicea, spre exemplu, aprinderea focului în vatră, spălatul rufelor sau cusutul hainelor, crezându-se că dacă nu respecţi aceste interdicţii, îţi vor apărea negi pe mână sau diferite boli de piele. În schimb, ziua Sfintei Parascheva este o sărbătoare care trebuia ţinută cu mic şi mare de către întreaga comunitate a satelor: fetele – pentru a avea soartă binevoitoare în iubire şi parte de un soţ bun, dar şi pentru a fi cinstite precum a fost sfânta. Bătrânii ţin sărbătoarea pentru belşug şi sănătate. Se crede că în apropierea sărbătorii, Sfânta Paraschieva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău. De sfânta Parascheva se posteşte, însă unele alimente precum pepenele roşu, nucile, poamele negre sau cele cu cruce sunt interzise a fi consumate. Se spune, în schimb, că este bine ca femeile care urmează să aducă prunci pe lume să împartă din bucăţele lor copiilor sărmani pentru a avea o naştere fără dureri şi a primi alinarea sfintei. Mai mult, copilul care va veni pe lume va fi protejat de Sfânta Parascheva şi ferit de boala trupului.  În această zi este şi praznic pentru sufletul celor trecuţi pe lumea cealaltă. Gospodinele împart lipii şi must nou, dar şi alte bucate.

Previziuni legate de vreme

Ziua Sfintei Parascheva este în tradiţia populară şi prilej pentru previziuni legate de vreme. Dacă ziua este frumoasă, senină şi cu soare, tot astfel va fi şi vremea cu prilejul celorlalte mari sărbători de peste an. Dacă ziua este înnorată şi ploioasă, va fi înnorat şi în celelalte sărbători de peste an. Pe de altă parte, în cazul în care în zilele de dinaintea sărbătorii ploaia s-a lăsat aşteptată, iarna va veni în mod neaşteptat, spun înţelepţii satului…Păstorii obişnuiesc să facă şi ei predicţii ale vremii în dimineaţa zilei de Sfânta Parascheva, aducând valenţe pastorale sărbătorii. Dacă oile dorm strânse, una lângă alta, păstorii ştiu că îi aşteaptă o iarnă grea, cu troiene înalte de zăpadă. Dacă oile dorm împrăştiate, iarna va fi blândă. Tot păstorii trebuie să aibă grijă să nu cioplească nimic în această zi sfântă dacă nu îşi doresc ca mieii să iasă tărcaţi. Odată ce această sărbătoare trece şi vara este îngropată definitiv, se dă drumul noilor activităţi pastorale: turmele sunt pregătite pentru iernat, iar berbecii sunt lăsaţi laolaltă cu oile, pentru prăsilă.

A iubit copii

În popor, figura Sfantei Parascheva se suprapune peste cea a Sfintei Vineri, numele său însemnând în limba greacă „vineri”. În acelaşi timp, Sfânta Parascheva este percepută drept zeiţa dintre vara și iarna pastorală şi numită „Sfânta Vineri de Toamnă”. Sfânta Vineri este miloasă şi sfântă, are grijă animalelor sălbatice, înlesneşte căsătoria fetelor tinere, este protectoarea femeilor căsătorite, ajutându-le la naştere şi în nevoi. Dacă nu poţi avea prunci, roagă-te cu credinţa ca Sfânta Parascheva să mijlocească pentru tine în faţa Domnului. Având un suflet mare şi bun, Sfânta are putere de la Dumnezeu de a ţine deochiul departe de copii, de a ţine deoparte bolile, trăsnetul, grindina şi focul de casele celor bine-credincioși. Există şi o altă față a Sfintei Vineri, fiind percepută uneori drept o fire justiţiară, intransigentă cu cei care greşesc şi nu îi cinstesc ziua. Ea aduce năpastă asupra celor care îi nesocotesc vrerea.

Iată şi câteva lucruri interesante despre Sfânta Parascheva:

- Sfânta Parascheva (Paraschiva) este sfânta ocrotitoare a Moldovei, iar ziua în care este pomenită este 14 octombrie.
- Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat, din Tracia, în apropierea Constantinopolului, şi provenea dintr-o familie bogată şi de neam.
- Copilă fiind şi extrem de miloasă, Parascheva obişnuia să-şi schimbe hainele bune, de valoare, cu cele ponosite şi rupte ale copiilor: „Spune, Parascheva, cui ai dat hainele tale cele scumpe şi frumoase cu care te-am îmbrăcat?” o întreba mama ei, supărată. „Le-am dăruit lui Hristos prin mâinile copiilor săraci! răspundea fericită, cu chip luminat”.
- La vârsta de 10 ani aude într-o biserică rostite următoarele cuvinte: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Atunci Parascheva simte chemarea Domnului.
- Se spune că domnitorul Vasile Lupu şi mitropolitul Varlaam au sigilat moaştele pentru le proteja, acoperindu-le cu un blestem prin care sunt afurisiţi cei care îndrăznesc să înstrăineze părţi din sfintele moaşte. Ele sunt învelite în giulgiul iniţial pe care este înscris de acum sute de ani, ca un sigiliu: „Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”. Deşi veșmintele care acoperă trupul Sfintei Parascheva sunt schimbate de mai multe ori în timpul anului, nimeni nu a îndrăznit vreodată să schimbe pânza de in originală şi să rupă sigiliul.
- Cel care a adus moaştele Sfintei Parascheva în 1641 pe meleagurile româneşti a fost domnitorul Vasile Lupu. Domnitorului i s-a permis aducerea moaştelor la Iaşi drept recunoştinţă din partea patriarhului Partenie I şi a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru plata tuturor datoriilor Patriarhiei Ecumenice.
- Iniţial, Sfintele sale Moaşte se găseau la biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, însă ulterior, în 1889, au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din acelaşi oraş.
- Prima raclă în care au fost aşezate moaştele Sfintei Paraschev a ars într-un incendiu în 1888, însă, în mod miraculos, moaștele au rămas intacte, neatinse de foc.
- 3 sunt considerate a fi marile virtuţi ale Sfintei Parascheva: Fecioria, Milostenia, Rugăciunea.

www.garbo.ro

Categoria: Puls

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. popescu sorin says:

    DUMNEZEU sa ne ajute sa trecem peste toate problemele , numai cu credinta putem trece si prin necazuri sa ne curatam de toate pacatele lumesti.
    Trebuie sa ne ajutam unul pe altul nu sa ne dusmanim, uram , nu luam nimic cu noi indiferent din ce categorie sociala facem parte ,cum putem sa ne etalam cu toalete de zeci de mii de EURO si sunt copii , batrani care nu au un adapost, nu au o haina (vine iarna), nu au ce manca, sunt bolnavii.
    Cand vom vedea ca multe din “vedetetele” noastre vor face ca PREACUVIOASA PARASCHIVA?????

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad