Transalpina, închisă traficului

Accesul conducătorilor auto pe cea mai înaltă șosea din România a fost restricționat. Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale Gorj, a declarat că pe Transalpina au fost montați parapeți pentru ca niciun șofer să nu mai treacă.

Reprezentanții Secției Drumuri Naționale Gorj, dar și cei ai Serviciului Salvamont Gorj, au decis închiderea traficului pe Transalpina din cauza vremii nefavorabile și a apariției lapoviței și poleiului. Circulația va fi deschisă la primăvară, până atunci turiștii fiind sfătuiți să nu încalce regulile și să nu își riște viața inutil. „Am montat parapeți de blocare a accesului pe Transalpina pentru că vremea s-a răcit, a căzut lapoviță, iar noaptea se formează polei. Traficul este blocat cu acești parapeți și avem și un om acolo, în permanență, care să se asigure că șoferii nu încalcă regulile. Cu siguranță vor mai exista zăpăciți care vor să riște, dar îi sfătuim pe toți să aștepte venirea primăverii, abia atunci vor putea face Translapina fără să fie în pericol”, a spus Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale Gorj. Pe 14 septembrie a nins pentru prima dată în această toamnă pe Transalpina, însă de atunci vremea a intrat într-un proces de răcire. Transalpina sau DN67C este cea mai înaltă șosea din România și face legătura între localitatea gorjeană Novaci şi Sebeş de Alba. Denumit şi „Calea Regelui”, acest drum traversează Munţii Parâng. Transalpina înseamnă „ţara de dincolo de munţi”, trece prin Gorj, o parte din Vâlcea și din Alba. Transalpina măsoară în total 148 de kilometri.

Categoria: Eveniment

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad