Transalpina, viitorul turistic al Olteniei de Nord

Vara aceasta, elevii Școlii Gimnaziale Novaci organizează cea de a doua ediție a Proiectului „Voluntari pentru un turism ecologic în munții Parâng”. Scopul proiectului este acela de a atrage atenția autorităților asupra faptului că Transalpina este viitorul turismului din Oltenia de Nord.

În perioada 10-11 august, 150 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Novaci și alte unități școlare, alături de colegi din alte județe, vor participa la activitatea finală a Proiectului educativ regional „Voluntari pentru un turism ecologic în munții Parâng”. Proiectul face parte din calendarul activităților educative regionale și interjudețene, proiect avizat de Minister. Proiectul, care se desfășoară la nivel regional, a fost pus în practică pentru prima dată anul trecut. „Cele două zile în care se va desfășura proiectul vor însemna acțiuni de ecologizare a zonei turistice aferente celei mai înalte șosele din România, Drumul Regelui sau Transalpina și de educare ecologică a persoanelor care tranzitează Munții Parâng pe Transalpina sau pe alte cărări de munte”, a spus Elena Basarabă, coordonatorul proiectului.

Acțiuni de ecologizare

Potrivit profesorului coordonator al proiectului, Elena Basarabă, la acțiune au fost invitate să participe și oficialități ale județului Gorj, printre care și prefectul județului Gorj și alte persoane importante, dar și sute de elevi din județele partenere Vâlcea, Alba, Hunedoara și Sibiu. „Voluntarii care sunt implicați în acest proiect vor participa la acțiunile de ecologizare prin colectarea de gunoaie, se va încerca sensibilizarea participanților la trafic și cei care vin să își petreacă timpul liber pe Transalpina, iubitorii de natură, care trebuie să știe să și o protejeze. Vom împărți fluturași informativi, pentru a forma un comportament social civilizat și să atragem atenția opiniei publice asupra faptului că Drumul Regelui sau Transalpina este viitorul turistic al Olteniei de Nord. Etapa finală a proiectului va avea ca punct terminus Valea Frumoasei, din județul Alba”, a mai adăugat Elena Basarabă, coordonatorul proiectului.

Drumul Regelui, locul unde Dumnezeu e mai aproape de noi

Transalpina sau Drumul Regelui este cea mai înaltă șosea din România și atrage anual mii și mii de turiști din toate colțurile Europei. Frumusețea peisajelor îi fac pe aceștia să revină cu drag și în perioada următoare. Datorită acestei șosele, numărul turiștilor care ajung în Gorj a crescut considerabil. Transalpina sau DN67C face legătura între localitatea gorjeană Novaci şi Sebeş de Alba. Denumit şi „Calea Regelui”, acest drum traversează Munţii Parâng. „DN 67C face legătura între Novaci-Gorj şi Sebeş-Alba. Este un traseu foarte frumos, care pe alocuri urcă la peste 2.140 m – Pasul Urdele. Acesta este cel mai înalt punct, Transalpina fiind astfel șoseaua cea mai înaltă din România. Transalpina a fost pietruită de nemţi în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. De atunci, drumul a fost foarte puţin întreţinut, iar pavajul şi podurile s-au degradat. Acum a fost modernizată și reabilitată. Pe orice turist, Transalpina îl va fascina”, a spus Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. Pe Transalpina ai impresia că poți atinge norii, te poți plimba nestingherit printre ei. Aici ești mai aproape de Dumnezeu și te bucuri cu toată ființa că poți admira creația, natura și minunile ei. Stațiunea Rânca și șoseaua Transalpina trebuie trecute pe lista de „locuri de vizitat” a fiecărui român.

Categoria: Reportaj

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad