Trece peste probleme cântând

Faptul că este susţinută de familie şi prietenii apropiaţi este, pentru Olguţa Berbec, solistă a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, cel mai important lucru din viaţa sa. Pasionată de folclor, tânăra este deopotrivă o persoană sociabilă, care nu pierde niciodată ocazia de a-şi petrece timpul liber alături de cei dragi, în excursii, sau pur şi simplu, acasă, la Mărăşeşti, lângă Baia de Aramă.

Care este cel mai mare vis împlinit până în prezent?
Dacă ar fi să vorbesc despre latura profesională, cred că ceea ce am reuşit să fac până acum, este mare lucru pentru mine. Asta dacă mă gândesc la ceea ce îmi doream în liceu. Dacă iau în calcul ceea ce mi-am propus pentru viitorul meu, reuşitele actuale sunt doar o mică parte. În ceea ce priveşte viaţa personală, sunt foarte fericită alături de familia mea. Faptul că îi am alături pe cei dragi este cel mai important lucru din viaţa mea.

Dar cel neîmplinit?
Am descoperit, în urmă cu aproape un an de zile, că îmi plac teatrul şi filmul. Având ocazia să fac vocile la un teatru de păpuşi, mi-am dat seama că mi-ar plăcea foarte mult să pătrund în acest univers al actorilor. E târziu acum şi nici nu cred că aş fi dispusă să renunţ la muzică pentru acest domeniu. Dacă vrei să ai parte de un lucru bine făcut, trebuie să te dedici cu adevărat acestuia.

Ce mi-ar spune unul dintre prietenii tăi despre modalităţile pe care le alegi pentru a te distra?
Ţi-ar spune că nu prea sunt prezentă la astfel de manifestări, pentru că eu merg să cânt şi să îi distrez pe ceilalţi. Ţinând cont de faptul că atunci când urc pe scenă, sunt în centrul atenţiei, îmi place ca în restul timpului să nu mai fiu pusă în asemenea situaţii. Deşi sunt o fire distractivă, nu sunt „sufletul petrecerilor”.

Cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut în perioada studenţiei?
Tot ceea ce făceam atunci mi se părea ca fiind nebunesc. Am făcut facultatea aici, în Târgu Jiu, terminând Ştiinţe Economice . A fost foarte frumos pentru că am stat în gazdă cu încă patru fete, tot de la Baia de Aramă şi nu aveam cum să nu ne simţim bine una în prezenţa celeilalte. În primul meu an de studiu, crezând că o să am foarte mult timp liber la dispoziţie, mama mi-a dat să lucrez lasetă. Ne-a ţinut, pe mine şi pe una dintre prietenele mele, vreo două luni cred, după care ne-am lăsat păgubaşe.

Dar cel mai interesant?
Interesant a fost că în anul al II-lea de facultate, m-am apucat de muzică. M-am înscris la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, la clasa Emiliei Drăgotoiu Nanu, persoana care m-a ajutat şi mi-a dat încrederea de care aveam nevoie la vremea respectivă. Am avut ocazia să particip la diverse concursuri de muzică populară, premiile obţinute fiind de asemenea lucruri interesante din vremea studenţiei mele.

Cum îţi aminteşti perioada copilăriei?
Copilăria aş descri-o ca fiind destul de izolată. Zona de munte este un pic mai „conservatoare” şi în ceea ce priveşte tradiţiile sau religia, şi regulile impuse de societate. În ciuda acestor aspecte am simţit cu adevărat că sunt copil. Nu am fost la mare până nu am ajuns la liceu, dar nici nu mi-am dorit să văd plaja, tocmai pentru că nu ştiam cum este. Îmi plăcea la mine în sat, acolo unde vacanţa a însemnat, în fiecare an, un timp petrecut alături de prieteni, fie la joacă, fie pe câmp, cu vitele.

Ai fost un copil liniştit?
În prezent, mama îmi spune că am fost un pic cam „răuţă”. Ce-i drept, le cam dădeam bătăi de cap părinţilor. Îmi amintesc cum, la două nunţi din sat, l-am lăsat pe fratele meu, mai mare cu şapte ani decât mine, acasă şi am fugit după părinţii mei, la horă. Deşi el trebuia să aibă grijă de mine, am aşteptat să adoarmă, am profitat de moment şi nu am stat pe gânduri. Aveam vreo şase anişori la vremea respectivă.

Ţi-au dat „poreclele” bătăi de cap de-a lungul vieţii?
Nu a trebuit să mă confrunt cu astfel de situaţii.

Când şi cum ţi-ai cunoscut prietenul?
Tot ceea ce pot să spun, legat de acest subiect, este faptul că de un an de zile sunt într-o relaţie stabilă, serioasă şi frumoasă.

Care este cel mai mare rău pe care acesta ţi l-ar putea face?
Minciuna m-ar durea foarte tare.

Te-ai simţit vreodată înşelată de prieteni?
Au fost mici neplăceri, dar nu dezamăgiri. Oricărui om i se poate întâmpla să treacă prin astfel de situaţii.

Cum faci faţă dezamăgirilor din viaţa ta?
Dezamăgiri foarte mari nu am avut. Dacă o să mi se întâmple, cu siguranţă o să supravieţuiesc. Având cântecul şi muzica populară alături, este ca şi cum nu aş fi singură niciodată. Unele melodii mă dor, fără să aibă vreo legătură directă cu mine. Altele mă fac fericită. Aşa că întotdeauna am o melodie pe care să o adaptez situaţiilor, stărilor mele.

Doar cântecul popular?
Nu ascult doar muzică populară. Chiar dacă sunt  considerate ca fiind un stil al maturităţii, îmi plac foarte mult romanţele. Am participat la un astfel de festival, am obţinut chiar un premiu şi a fost o experienţă elegantă.

Te implici în activităţile gospodăreşti?
Încerc să învăţ să gătesc. În rest, chiar dacă tot eu fac şi cea mai mare dezordine în casă, tot eu mă ocup şi de curăţenie.

Care este lucrul la care nu te pricepi deloc?
Desenul este unul dintre domeniile la care nu mă pricep. Am idei, imaginaţie, dar când încerc să le redau pe hârtie, nu iese mai nimic.

Ce pasiuni mai ai, în afară de muzică?
Îmi place să călătoresc, în ţară şi în străinătate. Să cunosc culturi diferite şi să întâlnesc oameni noi. Vara aleg să fac rafting, canioning şi coborâre pe cascade. Peşterile şi plimbările cu ATV-ul sunt şi ele două alte pasiuni ale mele. Totodată, atunci când timpul îmi permite, iarna schiez şi nu pot refuza nicio drumeţie cu snowmobilul. De asemenea, sunt pasionată de fotografie. Ador să fiu surprinsă de aparatul foto, dar sunt extrem de pretenţioasă, alegând de fiecare dată doar pozele de foarte bună calitate.

Ce sacrificii cere cariera ta?
Ca în orice alt domeniu, profesia te constrânge să faci sacrificii. Spre exemplu, eu nu-mi permit să-mi fac planuri pe termen îndelungat, pentru că nu ştiu niciodată ce mi se iveşte în viitorul apropiat. Am un program dezordonat, dar mi-l asum şi merg mai departe, cu sau fără concedii planificate. Nu regret absolut nimic din ceea ce fac şi ceea ce am făcut de-a lungul timpului.

Ai avut posibilitatea, spre exemplu, ca în acest an să îţi faci planuri pentru concediu?
Ca angajat al Ansamblului Doina Gorjului, am concediu de la 1 iulie, până la 1 august. Anul acesta, mi-am permis, ca împreună cu prietenii mei, să vorbim despre o posibilă excursie în Tenerife. Dacă nu o să mergem aici, o să mergem cu siguranţă în Turcia.

Planuri pentru viitorul profesional?
Lucrez la cel de-al treilea album, care va conţine doar piese noi. Momentan îmi pregătesc acest material bun şi frumos, cred eu. Sper ca la începutul anului viitor să îl pot oferi publicului.

Dacă ai avea ocazia să alegi alt ansamblu folcloric din ţară, care ar fi acela?
Sunt mândră că fac parte din Ansamblu Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, care de altfel este unul dintre cele mai bune din ţară, motiv pentru care nu aş renunţa niciodată la această „familie”, în care de la bun început am fost primită cu foarte multă căldură sufletească.

Ce sfaturi le dai prietenilor, celor din familie sau persoanelor care te solicită în acest sens?
Să fie ei înşişi, indiferent de situaţii şi să facă, dacă este neapărat necesar, doar compromisuri de care mai târziu să nu se ruşineze.

A consemnat Octavia Hantea

Categoria: Interviu

Tags:

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dorina Plai says:

    Un articol frumos, un subiect frumos . Felicitari pentru realizarile profesionale, pentru pasiunile tale si mult succes in cariera.

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. camelia says:

    esti minunata olguta

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. liliana spatariuc says:

    deosebit

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad