Un caz cu răpiri repetate

În prima clipă a crezut că e o fantomă. Apoi a văzut că purta o cască, precum cea de scafandru. A urmat o nouă conversaţie telepatică, însoţită de înţepături în ceafă la fiecare cuvânt. La întrebarea cum a intrat prin uşa baricadată, răspunsul a fost „asta nu e o problemă”. S.C. l-a rugat să-şi dea jos masca, dar apariţia a spus că nu poate din cauza „mediului pământean”, în primul rând al atmosferei. A precizat apoi: „noi suntem cunoştinţe vechi; ştim despre tine o mulţime de lucruri”. Nu cumva tot voi m-aţi luat şi din leagăn? a întrebat atunci S.C. Vizitatorul a confirmat, adăugând că „ne interesează persoana ta… pentru experimente”; „oriunde te duci noi te găsim; eşti al nostru”. Dar când a întrebat de ce a fost tocmai el, răspunsul a fost mai confuz. „A fost o întâmplare; de fapt aveam o altă ţintă, dar n-am mai recunoscut reperele locului pe care-l căutăm. Atunci v-am găsit pe voi”. S.C., amintindu-şi afirmaţiile mamei, i-a spus apariţiei: „voi sunteţi diavoli!”.

Explicaţii confuze

„Ce sunt diavolii?” a întrebat vizitatorul. „Cei ce fac doar rău” a răspuns S.C. „A, da, înseamnă că voi aţi rămas tot la superstiţiile cele vechi”. S.C. a insistat: „totuşi de ce aceste vizite, care-i scopul?”. Explicaţiile primite în continuare au fost şi mai confuze. De fapt nu era el unul dintre cei ce l-au răpit în Deltă, ci doar „îi reprezintă pe cei ce au fost”. Ei toţi migrează şi Pământul e doar o escală. Cei ce trec pe aici transmit informaţii celor care urmează să vină. Nu prin radio ci telepatic. Mai multe civilizaţii extraterestre migrează astfel şi la un moment dat şi pământenii vor trebui să facă la fel. „Voi sunteţi avantajaţi că sunteţi aproape de periferie (a Galaxiei? – n.n.) şi nu în centru, de unde venim noi”. S.C. recunoaşte că fie unele cuvinte nu le înţelegea, fie nu erau traduse corespunzător.
S.C. nu fusese interesat înainte de fenomenul OZN. Abia la vreo săptămână după această întâmplare a auzit că deasupra Bucureştiului fusese văzut un OZN. Au apărut şi articole de ziar cu imagini. S-a gândit atunci – nu cumva s-a întâlnit şi el cu un OZN?
S.C. a emigrat în toamna anului 1987 în California, unde trăieşte şi în prezent. Şi-a câştigat pâinea, pentru el, soţie şi cei doi copii, ca instalator bun la toate („handyman”), la dispoziţia câte unui bloc de locuinţe, 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Pe la începutul anilor ’90, locuia la etajul al patrulea al unui edificiu de 15 etaje din San Diego. Tocmai se întorsese extenuat de la o lucrare şi, fiind trecut de miezul nopţii, se pregătea să se culce, când a văzut pe geam o lumină puternică. A ieşit pe balcon. În faţă era un garaj, pe acoperişul căruia fusese amenajat un teren de tenis. Aici se aşezase o farfurie zburătoare având o culoare care amintea de un camuflaj militar. De sub disc a coborât o mică platformă rotundă pe care stăteau, în picioare, doi indivizi. Apoi platforma s-a înălţat, aducându-i pe cei doi chiar spre balconul său. S.C. s-a retras imediat, urmărind ce se întâmplă. Cei doi au intrat de pe balcon în camera copiilor, iar de aici, din cameră în cameră, au ajuns în încăperea în care stătea doar el, pentru a nu deranja familia la o eventuală chemare. El s-a hotărât să simuleze că doarme adânc.

Portrete fanteziste

Cei doi aveau pe cap căşti transparente, în formă de glob, prin care se zărea un profil perfect uman, şi purtau costume solzoase, unse cu un soi de ulei care mirosea „a ocean”. În prima clipă a crezut chiar că era pielea lor, dar apoi a văzut îmbinările fine ale unei croieli perfect mulate. Unul dintre cei doi purta un rucsac voluminos; celălalt, care părea să fie şef, sau doctor, avea legat de braţ un dispozitiv cu butoane. Apăsând pe unul, din dispozitiv a ieşit o tijă care îndrepta în jos fascicule subţiri de lumină verde. S.C. făcea pe mortul, dar vizitatorii nu s-au lăsat păcăliţi. „Good boy” a zis şeful, iar la fiecare cuvânt S.C. simţea câte o înţepătură în ceafă. Au tras pătura de pe el, apoi s-a văzut plutind, rigid, în aer, deasupra patului, fiind întors din când în când în jurul axului, „ca la rotisor”. Tija cu fasciculele luminoase era plimbată de-a lungul corpului său, iar în acest timp pe perete apăreau ondulaţii fără noimă, care însă pentru cei doi păreau pline de înţeles. Erau îngrijoraţi mai ales de rinichi şi de coloană. „E terminat; n-avem ce să-i mai facem” a zis şeful. Adjunctul a încercat să-l înduplece să încerce totuşi ceva, cerându-i „să sune staţia” ca să-i transmită „mai multă putere”. În cele din urmă se pare că manevra a reuşit, cei doi s-au declarat mulţumiţi, după care au dispărut. S.C. a mai văzut, prin geam, discul ridicându-se, înclinându-se pe o parte, ţâşnind apoi ca un fulger şi făcându-se nevăzut.
Imediat după aceea, pe terasa au apărut doi angajaţi de la paza clădirii, cercetând locul cu lanternele. S.C. s-a îmbrăcat iute şi a coborât la ei întrebându-i dacă au văzut obiectul. Aceştia nu păreau însă dispuşi să discute despre acest subiect.
A doua zi dimineaţă, fiica lui, atunci de 12-13 ani, i-a spus că a văzut în timpul nopţii doi bărbaţi intrând în cameră. La lumina ecranului calculatorului ei personal, care s-a aprins spontan, le-a putut vedea figurile şi faptul că o priveau pe ea şi pe fratele ei mai mic, după care au trecut în camera vecină. S.C. a liniştit-o că totul a fost doar un vis urât. Tot a doua zi, s-a anunţat la ştiri că în zona a fost văzut un OZN. După acest incident, S.C. s-a simţit, pentru foarte mult timp, într-o formă excelentă, sănătos şi plin de energie, după ce înainte fusese tot timpul obosit şi epuizat.

Schiţe şi discuţii savante

A mai existat încă o întâlnire de care îşi amintea. S-a întâmplat nu mult timp după atentatul din 11 septembrie 2001 care a distrus turnurile gemene din New York. În plină zi, S.C. avea un moment de răgaz şi lucra la schiţele unei invenţii. Dintr-o dată a avut sentimentul că nu este singur, deşi nu vedea pe nimeni. A auzit în schimb o voce de bărbat, tradusă în minte la fel ca în precedentele întâlniri. „Vrei să construieşti o farfurie zburătoare? Încearcă modelul acesta…”. A urmat o suită de sfaturi pe schiţele pe care le avea în faţă, ca şi unele privind principiile de funcţionare ale unui motor electric în stea, de un tip inedit, detaliile căreia a dorit însă, în mod firesc, să nu le divulge. A notat totul în nişte caiete şi speră încă să construiască un prototip.
A mai discutat cu această ocazie şi alte subiecte cu vizitatorul invizibil. Din câte a aflat de la el, extratereştrii nu cred într-un Dumnezeu de tipul celui din religiile monoteiste. Interlocutorul i-ar fi spus: „Voi aţi avut nevoie mereu de o instanţă supremă care să vă ocrotească… Poate pentru pământeni un zeu suprem ar putea fi Soarele, fără de care nimic n-ar putea exista”. Despre viaţa omului pe Pământ s-a exprimat spunând: „E o etapă de evoluţie. Evoluţia se face în trepte. Nu există reîncarnare, ci doar o înregistrare…”. Când S.C. a întrebat, pe bună dreptate, cât ar trebui să creadă din toate câte i-a spus vizitatorul, acesta i-a răspuns derutant: „Asta nu este important nici pentru tine, nici pentru noi”.
Pe S. C. îl cunosc demult şi ştiu că nu-i stă în caracter să fabuleze. În plus, nu avea niciun motiv să inventeze această poveste. În timpul expunerii păţaniilor sale, făcea eforturi vizibile să precizeze detaliile de care-şi amintea, chiar dacă ele nu se încadrau totdeauna coerent în logica evenimentelor.
Câtă credibilitate putem acorda unui astfel de caz? Fără îndoială S.C. a fost subiectul unor întâmplări neobişnuite. E discutabil dacă detaliile relatate sunt autentice; ele puteau fi deformate nu doar de trecerea timpului, ci şi de fenomenul psihologic numit „amintiri paravan” prin care întâmplări neplăcute sunt înlocuite cu altele suportabile. Ne putem întreba şi dacă nu au existat contaminări involuntare cu elemente care circulă în media, chiar dacă S.C. nu este un consumator declarat al istoriilor de acest tip. Nu s-a pus problema adâncirii investigaţiilor prin regresie hipnotică, toate detaliile fiind redate conştient. Dar n-ar fi exclus ca în realitate să fi existat şi alte întâlniri, de care S.C. nu-şi aminteşte.
Putem remarca similitudini cu relatarea altor răpiri OZN. Este obişnuit ca o persoană să fie răpită de repetate ori, începând din prima copilărie şi uneori există chiar răpiri de-a lungul mai multor generaţii. Sunt frecvente şi trecerile prin uşi baricadate, vindecările unor afecţiuni, ca şi „discuţiile filosofice”, în general cu un conţinut care trebuie privit cu multă circumspecţie. Frecvenţe sunt şi comunicarea telepatică, discuţiile cu persoane invizibile, mai puţin obişnuite fiind „înţepăturile în ceafă” la traducerea mesajului. Inedită este şi povestea cu civilizaţiile extraterestre care migrează, trecând în valuri pe la noi pentru a se depărta de „centru”.
Nu este deci înţelept să măturăm acest caz sub covor, pur şi simplu deoarece „aşa ceva este imposibil”. Raţional este să-l reţinem, cu prudenţă necesară, ca o mărturie a unor fenomene ieşite din comun, chiar dacă deocamdată este hazardat să ne lansăm în explicaţii.

Sursa: DAN D. FĂRCAŞ, revistamagazin.ro

Categoria: Mistere

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad