Un gorjean din Turceni, cercetat pentru că obținea venituri din ilegalități

Poliţiştii din oraşul Turceni împreună cu cei din comuna Ioneşti au efectuat un control la o societate comercială cu punct de lucru în comuna Ioneşti, administrată de P.G., de 47 ani. Oamenii legii au constatat că în perioada decembrie 2012 – iulie 2013, societatea comercială menţionată a achiziţionat marfă în valoare de 15.000 lei, de la o alta din municipiul Craiova, fără documente legale de provenienţă. Ulterior, marfa a fost comercializată la terţe persoane, fără ca veniturile realizate să fie înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului statului. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad