Un șofer beat a distrus gardul unei locuințe din Turceni

Poliţia oraşului Turceni a fost sesizată vineri de un bărbat în vârstă de 60 ani, din localitate, cu privire la producerea unui accident de circulaţie. În scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii de poliţie, care, urmare a primelor cercetări, a constatat faptul că B.E., de 51 ani, din oraşul Turceni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens, după care a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Turceni pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto, rezultând o concentraţie de 0,96 mg/l alcool în aerul expirat, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o alcoolemie peste limita legală.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad