Vești bune de la meteorologi: vremea se menține frumoasă

Potrivit meteorologilor, vremea va continua să fie frumoasă și în următoarele zile, în majoritatea regiunilor țării. Astăzi, în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată – în aceste regiuni, soarele se arată printre nori, iar ceaţa matinală de pe văi şi din depresiuni se risipeşte destul de repede. Se vor înregistra maxime între 13-14 grade pe litoral şi 24 de grade în Dealurile de Vest.
Vineri, vremea este diferită de o parte şi de alta a lanţului carpatic. În est şi sud vor fi nori şi ceaţă pe areale restrânse până la amiază şi trecător se va semnala burniţă. În regiunile intracarpatice, la deal şi la munte, soarele este la datorie, iar ceaţa va fi prezentă dimineaţa pe văi şi în depresiuni, ca urmare temperaturile se vor menţine peste normele climatologice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă.
La Târgu Jiu, astăzi, cerul va fi senin pe tot parcursul zilei, termometrele vor indica maxime de peste 18 grade Celsius și nu se va înregistra ceață. Nici mâine nu vom avea parte de precipitații, deși cerul va fi parțial înnorat. Maximele se vor menține în jurul valorii de 17 grade Celsius.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad