Vezi ce au făcut șefii pentru a păstra CEO asociat la CS Pandurii!

Calitatea de asociat a Complexului Energetic Oltenia la Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu era pusă în pericol. Nemaiacordând sumele prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, CEO risca să rămână fără niciun drept la clubul condus de Marin Condescu.
Numai că ieri, administrația companiei a rezolvat problema. În ședința de directorat a fost aprobată acordarea unei sume pentru CS Pandurii, adică 10.000 de lei.

CEO, asociat

Suma este infimă în comparație cu alte dăți, dar aceasta a fost virată tocmai pentru a înlătura pericolul pierderii de către companie, a calității de asociat. În altă ordine de idei, CS Pandurii a primit până acum 3,4 milioane de lei din totalul prevăzut în bugetul companiei, de 13, 5 milioane de lei. Alți bani vor fi virați clubului condus de Marin Condescu, probabil abia după ce acesta va justifica sumele obținute din minerit și energie în ultimii trei ani. La ședința AGA, Condescu a promis acționarilor că va prezenta în data de 10 august, toate documentele financiare în baza cărora au fost cheltuite zeci de milioane de euro.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad