VIDEO: Inspector social, plătit de CE Oltenia, filmat în timp ce sustrage role din Cariera Lupoaia



Vicepreşedintele Sindicatului Liber Lupoaia, Titu Brabete, a fost filmat în timp ce, ajutat de câţiva muncitori, se serveşte fără jenă din rolele ce au fost scoase din procesul de producţie şi urmează să ajungă la fier vechi, aducând un ban în plus în buzunarul statului. Cunoscătorii spun că tot la fier vechi au ajuns şi rolele colectate de Brabete (sau ca stâlpi în gard), doar că, de data asta, câştigul a revenit actualului inspector social al CE Oltenia. Episodul video datează de câţiva ani, din vremea când Brabete era maistru, plătit cu un salariu de câteva mii de lei de către fosta SNLO, pe care cu siguranţă nu-l încasa pentru a colecta, în interes propriu, rolele din carieră.

Un vicepreşedinte de sindicat „se serveşte” din rolele carierei

Poliţiştii gorjeni au prins de-a lungul timpului o mulţime de indivizi care furau role metalice folosite la benzile din unităţile miniere „în timpul unor acţiuni de prevenire şi combatere a furturilor de subansamble metalice folosite în procesul tehnologic de producţie în carierele miniere”, cum pompos scrie în comunicatele de presă. Însă niciodată, printre nelegiuiţii prinşi în fapt, nu s-a aflat vreun personaj important ce fură de la locul de muncă, deşi ştie toată lumea că, nu de puţine ori, aceştia iau şi ei ca oricare alţii chiar dacă, cu salariile de mii de lei pe care le au, n-ar mai avea nevoie să-şi suplimenteze veniturile prin astfel de practici.
Titu Brabete, inspector social, plătit în prezent de către CEO, şi vicepreşedinte al sindicatulului de la Cariera Lupoaia, s-a dedat şi el la astfel de metode neortodoxe de a face bani, în urmă cu câţiva ani, iar, spre ghinionul lui, cineva care n-a fost de acord cu apucăturile sale, l-a filmat cu telefonul mobil. În filmare, Brabete nu se luptă singur cu bucăţile grele de fier, ci e ajutat de câţiva subordonaţi, că doar nu degeaba era, pe vremea aia, maistru la atelierul mecanic. În imagini se poate observa cum rolele sunt urcate de către cei trei muncitori, sub atenta supraveghere a şefului, într-un jeep din cele închiriate pe bani grei carierelor miniere şi destinate exclusiv uzului celor cu funcţii. Martorii acestui eveniment comentează de zor, contrariaţi de ceea ce face maistrul, şi bănuiesc că după ce va duce primul transport, se va întoarce după altul, pentru că porţile incintei unde se aflau rolele au rămas deschise.
Cunoscătorii spun că bucăţile de fier (care cântăresc zeci de kilograme) valorează bani buni la depozitele de fier vechi din zonă, iar cele cu inele din cauciuc sunt transformate în stâlpi pentru garduri.

„Sunt lucruri derizorii”

Contactat pentru un punct de vedere, vicepreşedintele Sindicatului Liber Lupoaia, Titu Brabete, a declarat că: „Până acum cinci luni am fost maistru la secţia mecanică şi probabil eram acolo prin natura funcţiei, mă duceam să fac plăcuţe şi inele pentru carieră, pentru cârpirea benzilor. Ştiţi că nu aveam materiale şi, când se putea, improvizam”.
Brabete neagă vehement că şi-ar fi însușit rolele şi spune că „nici atunci, nici acum nu s-au întâmplat lucruri necurate”.  Mai mult decât atât, el crede că există totuşi ceva necurat la mijloc, dar de natură… sindicală: „Nu vreau să comentez mai mult. Sunt răutăţi, sunt lucruri derizorii pentru mine”, a conchis Brabete.
Surse din rândul muncitorilor susţin că nu se obişnuieşte ca rolele uzate să fie refolosite pentru confecţionarea plăcuţelor despre care vorbeşte inspectorul social, explicaţia acestuia fiind una neverosimilă.
Brabete deţine de câţiva ani funcţia de vicepreşedinte al Sindicatului Lupoaia, din vremea când acesta era condus de către Constantin Ureche, iar actualul preşedinte Nicolae Bădiţa, secretar general. Brabete este plătit, de câteva luni, de către CEO ca inspector social.
În urmă cu câţiva ani, Brabete a mai fost implicat într-o poveste similară, însă conducerea de atunci a mineritului a pus batista pe ţambal.





Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Commentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. ! says:

    Fostul şef de la Pinoasa(BORUGĂ)Finul lui Condescu, a depăşit recordul.A furat din carieră cu rabele.Printre făptaşi este şi Inginerul Dorin Paicu.

    Thumb up 3 Thumb down 0

  2. ! says:

    Un alt hoţ de meserie,dar de data asta în Motoare şi Reductoare,este liderul RĂDUCU.

    Thumb up 3 Thumb down 0

  3. gheorghe says:

    Sa-l vedeti pe TROTEA,sa fie verificat acasa cite case a facut,cite apartamente a cumparat si apoi sa vorbiti

    Thumb up 2 Thumb down 0

  4. gigi says:

    ALO opozitia ! Mai baieti, mai SOLIDARITATEA ,nu va ies pasii? se vede treaba ca pedalati in gol.Pai cine dracu duce la fier vechi role cu inele de caucic, cind acolo se vede clar ca sunt role metalice fara inele mult mai avantajoase.Asadar mai ‘SOLIDARITATEA’ 2013,14 ,15 sau citi mai sunteti CIOCU’ MIC ca la putere sunt alti,numai ca voi nu a-ti observat . Ce pacat tocmai cind era sa scapati la pensie.[ a nu se intelege pensie alimentara)sic.In rest s-auzim de bie!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

  5. dumitru says:

    la pinoasa acum citiva ani a fost destituit pe motiv ca a adus prejudiciu intreprinderii si a contribuit la diverse furtisaguri ing. marasescu , acum de ceva timp lau pus din nou director pentru ,,seriozitatea si corectitudinea ,, lui …hotii se rotesc intre ei, dupa 1…2….3…masini mai lasa si pe altii sa treaca la conducere , ing. patrut a venit la pinoasa cu o dacie nova si un amarit de aoartament , dupa citiva ani de conducere si-a luat omu masina noua , apartament nou , mobila si alte lucruri necesare pentru un stringaret ce este la fel ca toti cei care au condus cariera pinoasa , unde , acum 5…6 ani erau munti de fier , actionari , depozitele pline de tronsoane , sina de cale ferata , acum bate vintu si se ridica prafu….au taiat la fier vechi si actionari noi , benzi demontate anume pentru asa ceva….jaffff!!!!!cine plateste ?nimeni , adica muncitorii care datorita pierderilor declarate se vor inchide , la motorina nu mai spun…..cisterne intregi furate pe seama utilajelor care consuma pe hirtie si stau nemiscate

    Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Piky says:

    Ce mai muncesc oamenii! Probabil ca sunt obositi….., trebe sa be si gura lor o bere rece dupa atata efort……

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad