Visele erotice. Simboluri şi semnificaţii (I)

Nu trebuie să ne mărturiseşti nouă, ci doar ţie. Şi noi, ca şi ei, cunoaştem senzaţia excitării sexuale în timpul somnului. Nu te-ai trezit niciodată cu impresia că tocmai ai trecut printr-un preludiu sau zguduită de valul de plăcere al orgasmului, deşi dormeai singură? Nu te credem.

Visele erotice sunt strâns legate de starea noastră de veghe. Este greşit să nu le acordăm importanța pe care o merita întrucât ceea ce ne preocupă ziua, uneori la nivel inconştient, prinde voce în somn. Iată decriptarea câtorva dintre motivele onirice cele mai frecvente în timpul viselor erotice. De fapt, ne vom concentra mai mult pe obiectele de decor decât pe actul sexual propriu-zis desfăşurat în vis.

Camera şi patul

Atunci când actul sexual din vis are loc într-o cameră dezordonată, asta înseamnă că viaţa sexuală actuală nu te satisface. Dacă este scufundată în întuneric, ai incertitudini cu privire la stadiul vieţii sexuale. Nu ştii căror fantasme este bine să le dai curs, nu ştii dacă este cazul să le dezvălui partenerului, mai multe ascunzi decât arăţi. Camera şi patul rămân un simbol al uniunii carnale prin excelenţă.

Focul

În principiu, el rămâne simbolul pasiunii, însă este esenţial cu ce fel de flamă avem de-a face. Dacă este o flacără puternică, veselă, care îmbie la căldură, atunci crezi în dinamismul relaţiei tale de cuplu şi ai un libido sănătos. Dacă, din contră, abia pâlpâie, eşti cuprinsă de îndoieli.

Un bărbat negru

Ştim cu toţii legendele care ridică în slăvi performanţele sexuale ale bărbaţilor de rasă neagră. Nimic rasist aici, ok? Există multe femei care împărtăşesc fantezia sexului cu un astfel de bărbat. Prezenţa lui într-un vis reprezintă dorinţele sexuale refulate. Ceea ce ne lipseşte în plan real se strecoară în vise, conform principiului compensator al viselor, ducând astfel la satisfacţia pulsiunilor inconştiente. Mesajul pe care trebuie să-l desprindem de aici: mai multă îndrăzneală în pat nu face rău nimănui.

Transsiberianul

Probabil aţi avut şi voi visul cu ochii deschişi (nimic erotic aici) de a face într-o bună zi o călătorie cu faimosul tren. Presupun că cel mai mult mă încântă contrastul între întinderile nesfârşite de zăpadă şi confortul dinăuntru, curajul de a străpunge – astfel protejat – cele mai austere ţinuturi. În vis însă, trenul simbolizează viaţa conjugală. Dacă trenul sare de pe șine sau dacă nu sunteţi în acelaşi compartiment cu partenerul, atunci semnalele sunt de avertizare. Unul dintre voi nu trăieşte relaţia la acelaşi grad de implicare. Invers, dacă voiajul este unul plăcut, se desfăşoară în condiţii armonioase, atunci nu aveţi de ce va face griji.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad