Vitrina cu metrese a „Regelui-Soare” și … regele ucis din greșeală


O tradiţie care pleacă din Antichitate permite suveranilor să aibă metrese, adică acele femei stilate care trăiesc la Curte pentru a le satisface plăcerile sexuale. Larg răspândită în Evul Mediu (astăzi nu ar mai fi tolerată), această libertate morală a fost uneori obiectul unor recorduri impresionante. Astfel, istoricii care au analizat amantele monarhilor francezi au ajuns la concluzia că Ludovic al XIV-lea a fost un campion în această privinţă. Sunt cunoscute, cu date oficiale, 19 femei cu care a avut relaţii, în afară de cele două neveste ale sale, Maria Teresa a Spaniei şi Françoise Aubigné – a doua căsătorie fiind ţinută secretă.

Aglomeraţie de femei rafinate

Ludovic al XIV-lea a avut o domnie record, de peste 72 de ani, din 1643 până în 1715. În 1660 el s-a căsătorit cu Maria Teresa – cu care a avut trei copii -, fapt care nu l-a împiedicat să fie şi tatăl a 7 (şapte) copii născuţi de metresa sa principală („en-titre”), celebra Madame de Montespan, nevasta marchizului de Montespan. Idila dintre rege şi exuberanta marchiză a debutat prin 1667, după şapte ani de la căsătoria regală. Mai toate amantele regelui erau doamne (domnişoare) cu recomandaţie înaltă (fie rude îndepărtate, fie alte interese) care se prezentau la baluri şi acolo aveau norocul de a fi chemate la dans de majestate…

Amantele regelui

Soarta i-a surâs Doamnei de Montespan până când a izbucnit un scandal îngrozitor la Curtea regală, în care ea nu a fost, totuşi, implicată direct. „Afacerea otrăvurilor” vorbea despre magia neagră, prin care din trupurile sacrificate ale unor nou-născuţi se preparau poţiuni pentru… dragostea regelui. Poliţia a găsit peste 20 de trupuri de bebeluşi măcelăriţi în grădina vrăjitoarei La Voisin. Ludovic al XIV-lea a îndepărtat-o cu graţie de la Curte (cu pensie substanţială), iar ea s-a retras pentru a deveni „patroană literară”, prietenă cu la Fontaine, Racine şi Corneille. O altă amantă importantă a regelui, deşi nu a avut copii supravieţuitori de pe urma acelei relaţii, a fost Louise de la Vallière (1644-1710). Fiică de ofiţer şi crescută ca o prinţesă, aceasta a ajuns doamna de onoare a prinţesei Henrietta a Angliei. Legătura cu regele a durat între 1661 şi 1667. Ea a murit la 65 de ani, la Paris. Regele Ludovic al XIV-lea nu s-a sfiit să creeze şi o invidie familială, atunci când şi-a luat drept metresă şi pe sora mai mare a Doamnei de Montespan, şi anume Gabrielle de Rochechouart (1633-1693). Aceasta era căsătorită cu marchizul de Thianges. Se spune că era mai inteligentă decât sora ei şi că arăta mai bine, dar nu a reuşit să-i ia locul în inima suveranului, cu toate încercările sale…

Propria cumnată

Două nepoate ale cardinalului Mazarin au fost metrese şi rivale în inima atât de largă a „Regelui-Soare”. Este vorba despre superbele Maria Mancini şi Hortansa Mancini, fosta amantă a regelui Angliei, Charles al II-lea. Câştig de cauză a avut, totuşi, Hortansa, care a ajuns metresă principală în locul Doamnei de Montespan. Curios este că ea refuzase să devină nevasta lui Charles al II-lea, iar după căsătoria cu ducele de Meilleraye a avut relaţii lesbiene. Alungată de acasă, ea a găsit protecţie tocmai la curtea lui Ludovic al XIV-lea… Istoricii de culise ai monarhiilor europene sunt necruţători cu acest rege-campion la metrese. Şi asta pentru că pe lista iubitelor lui nu uită să introducă atât pe necunoscuta fiică a unui grădinar (care i-a născut un copil, rămas anonim), cât şi pe propria cumnată, Henrietta Anne a Angliei… Pe locul doi în acest clasament este Henri al IV-lea, despre care vom vorbi altă dată.

Regele ucis din greşeală

Henric al II-lea al Franţei (Casa de Valois) a fost un suveran a cărui domnie de doisprezece ani s-a caracterizat prin aşa-numitele Războaie italiene, care au fost de fapt conflicte teritoriale cu Imperiul spaniol şi aliaţii săi. Al optulea Război italian (1551-1559), deşi s-a finalizat neconcludent (Franța a pierdut unele teritorii şi a câştigat altele), i-a fost fatal în mod indirect lui Henric al II-lea. Căci tocmai la celebrarea păcii de la Cateau-Cambrésis, regele a participat la un turnir unde a fost rănit mortal, într-o confruntare amicală.

O amantă ca o… mamă

Fiu al lui François I, Henric al II-lea a ajuns la tron în urma morţii bizare a fratelui său mai mare, care s-a rănit la un joc considerat strămoşul tenisului de astăzi. Având în vedere situaţia tensionată din Europa, el a fost căsătorit strategic cu Caterina de Medici, în 1525, pe când ambii aveau 14 ani. Numai că acest mariaj nu a influenţat deloc modul de a acţiona al viitorului rege (încoronat în 1547, la 28 de ani). Şi asta pentru că la un an de la căsătorie s-a petrecut un eveniment cu totul neaşteptat pentru anturajul regal: Henric s-a îndrăgostit nebuneşte de o femeie cu 20 de ani mai vârstnică, Diane de Poitiers. Această femeie a avut un rol special în viaţa regelui. Ea a fost căsătorită de două ori, iar tatăl său a fost implicat într-un complot împotriva tatălui lui Henric… Dovedind o înţelepciune mult mai profundă decât a suveranului, ea a decis ca să aibă proprii ei copii (cu contele de Brézé), ca să creeze complicaţii la Casa regală. Atât de mult a iubit-o regele Henric al II-lea pe Diane de Poitiers, încât mărturisea patima lui şi în evenimentele publice. Amanta favorită era chemată să asiste la semnarea unor documente importante, iar în cazul unor manifestări oficiale, el purta pe lance panglica ei şi pe cea a reginei. Trebuie subliniat că acest menaj în trei nu a deranjat-o prea mult pe Caterina de Medici. Ea a născut opt copii. Dintre aceştia, cei trei fii au ajuns pe tronul Franţei.

Lovitura de lance

Una dintre marile preocupări ale lui Henric al II-lea a fost contracararea ascensiunii protestanţilor. El a luat măsuri severe împotriva hughenoţilor (protestanţi francezi inspiraţi de Jean Calvin). Suveranul îi considera eretici şi a ordonat pedepse corporale severe (inclusiv tăierea limbii). Prin Edictul de la Chateaubriant (1551) se impuneau restricţii foarte dure, inclusiv interzicerea scrierilor cu caracter protestant. În aceste circumstanţe, hughenoţii au format o colonie franceză în Brazilia, numită „Franţa Antarctica” (astăzi Rio de Janeiro) care a existat doar între 1555 şi 1567, fiind desfiinţată de portughezi. Lui Henric al II-lea îi este atribuită înfiinţarea primei forme de patent sau brevet de invenţie. Primul brevet a aparţinut lui Abel Foullon, inginer al regelui, pentru un aparat de măsurat distanţele. În acea funcţie, Foullon i-a urmat lui Leonardo da Vinci. Marele geniu al Renaşterii construise pentru tatăl lui Henric al II-lea, François I, un leu care putea să meargă. Moartea accidentală a lui Henric al II-lea a fost cauzată de o lovitură de lance dată de căpitanul Gărzii scoţiene, Gabriel Montgomery. A fost un turnir festiv, iar o schijă din lance i-a intrat în corp. S-a produs o infecţie şi medicul regal, Ambroise Paré, nu l-a putut vindeca de septicemie. A fost înmormântat la Saint Denis, unde regina Caterina de Medici i-a interzis amantei regale, Diane de Poitiers, să intre. Marea iubire a suveranului a fost ulterior exilată. Urna cu inima lui Henric al II-lea a ajuns la Palatul Luvru.

www.revistamagazin.ro


Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad