Vlaicu, şantajat la plecarea din PSD cu un dosar privind neregulile de la Parcul Industrial
Marius Vlaicu a făcut câteva declaraţii şocante privind plecarea sa din Partidul Social Democrat. Acesta a afirmat că i-a fost sugerat să aibă grijă ce vorbeşte, după demisia din partid, pentru că, altfel, ar putea să-şi vadă în presă activitatea nu tocmai bună, de la Parcul Industrial Sadu. Vlaicu nu mai este, de astăzi, directorul Parcului, acesta demisionând, ca urmare a plecării din PSD şi înscrierii în Uniunea Naţională pentru Progresul României.
Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Marius Vlaicu, susţine că, atunci când a părăsit PSD-ul, ar fi fost şantajat. Vlaicu afirmă că i s-a sugerat că ar fi bine să „facă ciocu’ mic”, pentru că, altfel, riscă să aibă parte de neplăceri şi chiar de vizite ale organelor legii. Aceste atenţionări, susţine Vlaicu, i-ar fi fost adresate de către Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Şantajul ar porni de la un dosar în care sunt mai multe nereguli, săvârşite de Vlaicu, la Parcul Industrial Sadu, scoase la iveală de un control al Curţii de Conturi Gorj. Dosarul a fost, se pare, ţinut „la dospit”, dacă e să ne luăm după Vlaicu şi folosit, acum, ca modalitate de reducere la tăcere a fostului vicepreşedinte social-democrat.
Marius Vlaicu susţine, însă, că nu are motive să se teamă de vreun astfel de dosar, pentru că ştie ce activitate a desfăşurat la Pacul Industrial. „Din 2005 şi până acum am condus această unitate şi ştiu foarte bine ce activitate am prestat acolo. Nu mă tem de un astfel de dosar pentru că ştiu că nu am comis nicio ilegalitate cât am administrat Parcul Industrial Sadu”, susţine Marius Vlaicu.
Cât despre şantaj, Vlaicu susţine că nu va ţine cont de solicitările lui Ion Călinoiu şi de repercusiuni şi că vrea, din postul de preşedinte al UNPR Gorj să facă alt gen de politică, unul care să nu includă şi asemenea jocuri de culise sau ameninţări.
Astăzi îi încetează mandatul la Parcul Industrial
Potrivit anunţului făcut săptămâna trecută, Marius Vlaicu nu mai este, de astăzi, director la Parcul Industrial Sadu. Mandatul acestuia a încetat, urmând ca la conducerea societăţii să fie numită altă persoană. Deocamdată, singurele nume date ca sigure pentru preluarea ştafetei de la Vlaicu sunt Alin Văcaru, fost director la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale şi Cristian Toader Pasti, fost primar al oraşului Târgu Cărbuneşti, actualmente funcţionar în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Gorj.
Mici „atenţionări” în trecut, de la instituţiile de control
Activitatea lui Marius Vlaicu, la conducerea Parcului Industrial Sadu nu este chiar atât de „imaculată”, cum susţine acesta. În trecut, au mai apărut informaţii despre anumite nereguli la societate, comise de Vlaicu, unele dintre ele reclamate chiar de către unii chiriaşi. De asemenea, în urmă cu trei ani, un control făcut tot de Curtea de Conturi evidenţia faptul că Parcul Industrial Sadu este un fel de „vacă de muls” pentru Vlaicu. Neregulile descoperite s-au pierdut, însă, prin sertarele instituţiilor de control.
Categoria: Politică







