Voica a pus taxă pe intrarea la cârciuma lui de lângă Staţiunea Săcelu
Scandalul din ultima perioadă, privind taxele pe care le vrea primarul comunei Săcelu, Ion Voica, are rădăcini mai vechi şi, totodată, o legătură strânsă cu cârciuma pe care fiul său, Bogdan Voica, o administrează şi care este, culmea, exact peste stradă de intrarea în Centrul de recuperare. De altfel, nemulţumirile lui Voica, în privinţa Centrului de Tratament Săcelu vin de pe urma apropierii dintre directorul acestuia, Nicolae Rotaru şi un alt patron, Florin Jurebie, a cărui terasă este chiar lângă clădirea administrativă. Umblă vorba că, de multă vreme, Voica a vrut să pună mâna pe zona de agrement de lângă Centrul de Tratament iar acum, dacă nu poate ca primar, găseşte modalităţi de a „omorî” turismul şi aşa aproape inexistent din zonă.
Fiul primarului Ion Voica are o cârciumă exact peste stradă de Staţiunea Săcelu şi un concurent lăngă clădirea administrativă a bazei de tratament. Probabil mai multe explicaţii privind cauza scandalurilor în care este implicată această staţiune nu mai sunt necesare. Primarul Voica este, mai întâi de toate, afacerist şi aşa a fost şi pe vremea când era în administraţie, în calitate de consilier local. Zona de agrement de lângă Centrul de Recuperare Săcelu, aparţinând Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia i-a făcut de mulţi ani cu ochiul lui Voica, acesta dorind să-şi extindă cârciuma de peste stradă până la plajele din staţiune.
O dată ajuns primar, Voica a încercat, prin diferite metode, să constrângă „concurenţa”, în acest caz pe Florin Jurebie, a cărui terasă este exact lângă centrul de agrement, să se lase păgubaş şi, eventual, să renunţe la afacere. Dovadă că, în urmă cu un an, înainte de deschiderea sezonului, Voica a dat hotărâre de consiliu local, prin care se impunea ca toţi comercianţii ambulanţi să mute tarabele de pe partea dreaptă a drumului, chiar în faţa clădirii Centrului de Tratament şi, implicit, în faţa terasei lui Jurebie. Sub pretextul că „vrea locuri de parcare şi strada liberă”, Voica a dat, de fapt, o hotărâre prin care comercianţii ambulanţi erau daţi la o parte din faţa cârciumii pe care o patronează fiul său, Ionuţ Bogdan Voica.
Taxa de 10 lei, răzbunare „à la Voica”
Ultima găselniţă a lui Voica este acea taxă de intrare în zona staţiunii Săcelu, ceea ce, aşa cum s-a mai speculat şi până acum, reprezintă un bir pentru circulaţia pietonală pe un drum public. Temeiul legal în baza căruia a fost impusă această taxă încă nu a fost expus. Lăsând la o parte asta, majoritatea celor din zonă sunt de părere că taxa este, de fapt, o răzbunare a primarului Ion Voica, pentru că nu a putut să-şi ducă la bun sfârşit planurile.
Reprezentanţii Prefecturii Gorj sunt de părere că această taxă nu este ilegală. Caracterul abuziv al acesteia nu este adus în discuţie însă nici nu poate fi supus unei dezbateri, pentru că merge pe principiul autonomiei locale. „Nu se poate spune că este ilegală pentru că mai sunt cazuri de astfel de taxe, cum este cea pe care a impus-o la Mamaia, primarul Radu Mazăre. S-ar putea spune că, păstrând, evident, proporţiile, Săcelu este un fel de Mamaia de la Gorj”, a afirmat subprefectul Horaţiu Gorun.
Trebuie spus, totuşi, că spaţiile de agrement de aici sunt incomparabile cu cele din Mamaia, ca să nu mai vorbim că hotelul din Săcelu are doar o stea…
Categoria: Dezvăluiri






Oare Voica Ion plateste aceasta taxa pentru ca a instalat taraba pe domeniul public, pe trotoar .Ce zic
organele de politie cu acest lucru.
BA VASILE TU ORI ESTI PROST ORI TE PREFACI?
UN IMPUTIT VOICA ASTA!
NU CRED CA VA SFARSI MANDATUL DE PRIMAR LIBER, IN FAPT TREBUIA ARESTAT DEMULT!
ESTE UN GUNOI, UN EXCREMENT!
dupa cate am citit eu prin ziare voica asta al vostru este mare vedeta negativa.De ce oare voi astia care la ti votat si acum nu va comvine nu l scoateti din comuna cu bolovani ca pe timpuri.
Pensionarii Gorjului care sunt în plus şi beneficiarii “de jure” a tratamentului balneo-fizio-terapic în staţiunea Săcelu, fie la baza de tratament, fie la bazinele cu nămol sapropelic se simt lezaţi de arbitrariul situaţiei create şi percep aceasta ca un afront adus dreptului de a-şi asigura menţinerea sănătăţii prin factorii terapeutici naturali ai Gorjului. Îi rog atât pe dl. Voica precum şi pe dl. Rotaru să restrângă aria confruntărilor strict la problemele administrativ-comerciale, fără a limita dreptul cetăţenilor la serviciile de sănătate oferite de natura Gorjului şi dacă nu vor să mai acorde facilităţi pentru pensionari, atunci să impună taxe rezonabile atât la parcare cât şi la intrarea la bazinele cu nămol sapropelic, care cumulate să nu depăşească 5 lei. Este o propunere de bun simţ şi îi rog pe cei doi să o aplice.