Vor să „stingă” Farul cu rezervele

Cupa României, faza 16-imilor
Stadion „Tudor Vladimirescu”(Târgu Jiu), astăzi, ora 16:00, în direct la DigiSport
Echipe probabile:
Pandurii: Lazar: Sipo, Mamele, Rada, Pleaşcă-Anton, Distefano, Paulinho, Cristea-Shamsin, Rubio. Antrenor: Cristi Pustai.
Farul: Curcă – Niţescu, Buzea, Bumbac, Mansur – Ivanovici, I. Florea, Nicola, N. Creţu – Silvăşan, Buto. Antrenor: Ion Răuţă.

Astăzi, pandurii vor deschide cel de-al treilea „front” al sezonului. Pustai and Co. vor debuta la Târgu Jiu în Cupa României contra grupării de Liga a II-a, Farul Constanţa, în faza 16-imilor.

 

După debutul consemnat deja de ceva vreme în Europa League şi Liga I, Pandurii se pregăteşte acum să intre într-o altă competiţie: Cupa României, acolo unde întâlneşte în faza 16-imilor pe Farul Constanţa. Deşi programul din această perioadă este unul infernal, oficialii grupării de fotbal gorjene se grăbesc să anunţe încă de pe acum faptul că trupa lui Pustai şi-a fixat ca obiectiv câştigarea cupei: „Până acum am arătat că avem puterea de a lupta pe toate cele trei fronturi, Europa League, Liga I şi Cupa României. De săptămâna aceasta începe şi cupa, acolo unde şi echipa noastră are un obiectiv. Ne dorim foarte mult să apară în vitrina clubului nostru şi un trofeu, aşa că vrem să câştigăm cupa sezonul acesta”, declară preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pîrvulescu. În atare condiţii, Pustai and Co. vor lua foarte în serios partida de astăzi cu Farul Constanţa, din 16-imile cupei, pentru a ajunge în faza următoare a competiţiei: „Este primul joc oficial din Cupa României şi întâlnim Farul Constanţa, o echipă care trece prin momente mai dificile acum, dar vom trata cu maximă seriozitate partida. Ne dorim din tot sufletul să eliminăm Farul ca să ajungem în optimile cupei”, precizează acelaşi oficial al pandurilor.

Atac la optimi cu rezervele

Având deja la orizont o dispută destul de dificilă în acest weekend în Liga I, (partida din etapa a IX-a cu Gaz Metan Mediaş) şi ţinând cont de valoarea inferioară a adversarului de astăzi, tehnicianul Cristi Pustai îşi va menaja titularii la ora jocului cu Farul Constanţa. Astfel, în tricoul pandur şi-ar putea face debutul oficial nu mai puţin de 3 noi jucători: Distefano, Paulinho şi Shamsin, alături de Sipo Bohale şi Diego Rubio, care au prins deja ceva minute la echipa gorjeană în Liga I. „Probabil că vom mai odihni ceva jucători dintre titulari, Cristi Pustai are la dispoziţie un lot destul de numeros, de 25 de jucători, iar acum ar fi o binevenită şansă pentru aceia care au jucat mai puţin sau chiar deloc, să aibă meciuri în picioare”, a dezvăluit „executivul” pandurilor, Eugen Pîrvulescu.

Invitaţie pentru liceeni

Pentru partida de astăzi, dorind prezenţa unui număr cât mai mare de suporteri, oficialii pandurilor au distribuit prin liceele din Târgu Jiu nu mai puţin de 500 de bilete de intrare la ora jocului cu Farul. Oricum, preţul biletelor pentru întâlnirea din faza 16-imilor Cupei României este unul destul de mic: 5 lei la peluze şi 10 lei la tribuna I şi II.

Cu gândul la Gaz Metan

Încă de la efectuarea tragerii la sorţi a 16-imilor Cupei României, Pandurii a avut şansa, pe lângă a întâlni o echipă din eşalon inferior, să evolueze şi pe teren propriu. Iar acest aspect constituie un real avantaj, mai ales că la doar 3 zile distanţă de meciul cu Farul, trupa lui Pustai va da piept în campionat, la Târgu Jiu, cu Gaz Meten Mediaş. Oficialii gorjeni sunt deja cu gândul la confruntarea de sâmbătă, de la ora 17: „Ne bucurăm că jucăm acasă, am evitat o deplasare, aşa că după meciul cu Farul ne putem gândi deja la disputa din Liga I cu Gaz Metan Mediaş, o echipă aflată în mare criză de puncte şi deci ne aşteaptă un joc dificil. Însă şi noi avem nevoie de toate cele trei puncte sâmbătă, iar faptul că vom juca acasă, constituie un avantaj pentru a ne trece în cont o nouă victorie în campionat”, crede „executivul” clubului Pandurii, Eugen Pîrvulescu.

Programul 16-imilor Cupei României
Ieri
Vaslui – Metalul Reşiţa 1-0 (Pătulea 53)
Corona – SC Bacău 1-0 (Aguirre 21)
Dorohoi – Viitorul 0-3 (Axente 7, Al. Lazăr 15, Gavra 86)
Chindia – Săgeata 2-0 (Honciu 63, Cherchez 73)
Bihor – ACS Poli 0-1 (Bărbuţ 73)
Ripensia -”U” Cluj
Dinamo – Sănătatea Cluj

Astăzi
Petrolistul Boldeşti – Gaz Metan (16:00)
Gloria Buzău – Botoşani (16:00)
Pandurii – Farul (16:00, Digi)
Braşov – CFR Cluj (18.30, Digi)
FC U Craiova – Petrolul (20:30, sportro)

Mâine
Oţelul – Chiajna (16:00)
Astra – Berceni (16:00, Digi)
Rapid – Ceahlăul (18:00, sportro)
Steaua – Avântul Bârsana (20:30, Pro TV)

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad