„Vreau să divorţez de soţia mea după 32 de ani de căsătorie”

„Bună ziua!
Mă numesc Grigore și am 56 de ani. Sunt căsătorit cu soția mea de aproape 32 de ani. Am avut o viață frumoasă împreună, în urma căreia au rezultat doi copii. Ambii sunt plecați din țară și și-a făcut fiecare familia lui. Am rămas doar eu cu soția de vreo 8, 9 ani. Am locuit până în urmă cu un an la oraș, dar am decis că ar fi mai bine ca bătrânețile să ni le petrecem în liniște la țară, așa că ne-am luat o căsuță și ne-am mutat.
Așa cum spuneam, am avut o viață frumoasă împreună și am trecut prin multe lucruri atât frumoase, cât și grele, tocmai de aceea îmi este foarte greu să spun ceea ce urmează să spun. Îmi doresc să divorțez! Probabil pare ciudat ca la vârsta mea să  mă gândesc la așa ceva, dar asta este ceea ce simt. Eu și soția mea ne-am îndepărtat foarte mult, suntem practic ca doi străini, iar eu nu vreau să îmi trăiesc ultimii ani din viață într-un mediu în care nu mă mai simt bine, alături de o persoană lângă care nu mă mai simt bine. Vreau să am o bătrânețe fericită, iar acest lucru pare tot mai imposibil de realizat alături de soția mea.
Nu știu cum am ajuns în această situație și  nu mă gândeam niciodată că așa ceva ni se poate întâmpla nouă. Cred că și plecarea copiilor ne-a îndepărtat puțin, dar au fost probabil și alte motive din cauza cărora am ajuns să fim ca doi străini. Ne e tot mai greu să ne tolerăm tabieturile sau să ne tolerăm unul pe celălalt, pur și simplu, de aceea consider că ar fi mai bine să ne despărțim și să păstrăm o relație amiabilă, de dragul anilor în care am stat unul lângă celălalt. Am discutat și cu soția mea despre acest lucru și spune că este de acord. Marea problemă o constituie copiii. Ei sunt foarte atașați de noi; de fiecare dată când vin acasă, încercăm să părem familia perfectă de dragul lor. Ne e teamă că decizia noastră îi va marca și că acest lucru va dezbina familia.
Cum să facem acest pas fără a ne îndepărta copiii?”

 

Monalisa Bogdan, asistent social cu training în psihoterapie de familie, răspunde:
„Bună ziua, domnule Grigore!
Îmi transmiteţi, prin felul în care-mi scrieţi, neputinţă, incertitudine şi chiar teama că vă puteţi îndepărta copiii, dar şi o doză de mulţumire pentru că aţi dus la bun sfârşit o misiune împreună cu soţia – creşterea lor. Pare ca un scop pe care l-aţi avut de la bun început, aţi trecut prin momente grele şi totuşi aţi mers mai departe pentru că misiunea trebuia îndeplinită. Poate de-a lungul timpului, fiind focusaţi pe altceva, aţi uitat de cineva, de relaţia voastră (rolul cuplului sau subsistemui cuplului). Înstrăinarea este cea care a produs ruptura dintre voi ca şi cuplu. Aţi jucat rolul de părinte mai mult decât cel de cuplu şi acesta s-a pierdut în timp. Când copiii dumneavoastră au părăsit căminul, acest rol de părinte s-a diminuat, încât voi nu l-aţi mai putut exercita. Au fost încercări pentru recâştigarea acestui rol al cuplului,dar se pare că el s-a pierdut şi n-aţi mai putut salva nimic.
A existat şi încă există nevoia de a-i proteja pe copii, frica este încă prezentă, faptul că divorţul i-ar putea îndepărta de dumneavoastră este un pic ireală. Ei au deja toate resursele necesare pentru a înţelege ce se întâmplă. Dacă vă despărţiţi, o faceţi ca un cuplu, nu ca părinţi. Ei au nevoie şi vor avea nevoie de părinţi. Veţi rămâne părinţii lor, chiar dacă la început aţi fost un cuplu şi  copiii au apărut datorită lui; creşterea şi dezvoltarea normală a avut la bază rolul părintelui, care nu va dispărea niciodată”.

Categoria: Social

Tags: ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. rimau says:

    :) ))))))))))))):))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad