Zeci de bicicliști, pe străzile Târgu Jiului

Agenția pentru Protecția Mediului Gorj a organizat miercuri, 18 septembrie, un marș al bicicliștilor prin care a fost marcată Săptămâna Mobilității Europene, eveniment ce se desfășoară în fiecare an în perioada 16-22 septembrie.
Acțiunea s-a desfășurat între orele 10.00 și 12.00. Participanții au avut de parcurs traseul SC Rostramo – Bulevardul Ecaterina Teodoroiu – Str. Vulcan – Parcul Debarcader – Str. Vasile Alecsandri – B-dul Constantin Brâncuşi – Piaţa Prefecturii. Organizatorii au beneficiat și de sprijinul Primăriei Târgu Jiu și al Poliției Rutiere.
Cei mai mulți dintre voluntarii înscriși pentru a participa la acest marș au fost elevi ai liceelor din municipiul Târgu Jiu. Aceștia s-au declarat încântați de participarea la eveniment. ,,Mă bucur foarte mult că se organizează astfel de evenimente și la noi în oraș. Atmosfera a fost una foarte plăcută, ne-am distrat foarte tare. Îmi place să merg pe bicicletă și mi se pare și foarte sănătos, îmi pare rău doar că nu avem un oraș dotat cu piste speciale pentru bicicliști. Dacă am avea așa ceva, cu siguranță tot mai mulți oameni ar alege să se deplaseze cu bicicleta”, a spus Andrei, unul dintre participanții la marș.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad