Ziua DECISIVĂ. CFR Marfă s-ar putea alătura azi eşecurilor răsunătoare de la Oltchim şi Poşta Română

Guvernul României ar putea înregistra un nou eşec în domeniul privatizărilor. Astăzi este ultima  zi în care Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), firma care a  câştigat licitaţia pentru pachetul de 51% din compania CFR Marfă, poate depune  suma de 170 de milioane de euro pentru preluarea transportatorului de stat.
Cauza potenţialului eşec rezidă în termenul privind plata acestor  170 de milioane de euro. Pe 14 august 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial  Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă. În  această HG, termenul de finalizare a transferului de proprietate a fost stabilit  la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ,  respectiv 13 octombrie. În schimb, Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirmă că “nu  are nicio treabă” cu hotărârea de guvern prin care data limită pentru  finalizarea privatizării CFR Marfă a fost fixată pentru 13 octombrie şi că el va  respecta dispoziţiile contractului de privatizare, unde se afirmă că trebuie să  plătească această sumă după analizarea tranzacţiei de către Consiliul  Concurenţei. Totuşi, o astfel de analiză ar putea dura câteva luni.
În  cazul în care va fi forţat să plătească azi, Stoica a declarat că va analiza  varianta de a-şi recupera cel puţin costurile avute până acum dacă  Transporturile nu obţin amânarea.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/o-noua-privatizare-esuata-cfr-marfa-s-ar-putea-alatura-azi-esecurilor-rasunatoare-de-la-cuprumin-oltchim-si_102637.html#ixzz2hgP3PFOw

Categoria: Ultima oră

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad