Zodia şefului tău: Cum să îi faci faţă cu succes (II)

O nouă zi la locul de muncă îţi dă palpitaţii? Află cum să îi faci faţă  şefului, oricât de dificil ar părea, în funcţie de zodie. Zodia îţi influenţează comportamentul, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Vrei să te pui bine cu şeful şi nu ştii cum? Află ce te sfătuiesc astrele!

Scorpion

Cunoscuţi pentru firea lor intensă şi neînduplecată, Scorpionii tind să aibă relaţii complicate, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Cunoscuţi pentru curajul şi tenacitatea care îi caracterizează, şefii din zodia Scorpionului sunt printre cei mai apreciaţi şi vei fi mândru să lucrezi sub supravegherea unui astfel de om. Nu se dă în lături de la nimic, oricât de imposibil ar părea. Toate aceste calităţi aduc un avantaj enorm companiei în cadrul căreia lucrează şi oferă subalternilor posibilitatea de a învăţa de la unul dintre cei mai buni. Din păcate însă, un şef născut în zodia Scorpionului îşi va dori să găsească aceleaşi calităţi şi la tine, subalternul. Pentru a avea o relaţie profesională sănătoasă cu un astfel de şef, va trebui să înveţi să pui piciorul în prag şi să acţionezi cu încredere, indiferent de circumstanţe. Nu apreciază oamenii indecişi şi temători. Deşi s-ar putea să te sperie puţin la început, şeful Scorpion va scoate din tine tot ce e mai bun, din punct de vedere profesional. Firi secretoase şi precaute, Scorpionii nu vor dezvălui niciodată mai mult decât este necesar. Prin urmare, evită întrebările intruzive, indiscrete, care în loc să îţi aducă informaţii preţioase despre şeful tău, nu vor reuşi decât să îl enerveze. Dacă vrei să porneşti cu dreptul în relaţia cu şeful Scorpion, fii onest, deoarece posedă o minte extrem de agilă, care va descoperi şi cea mai bine ticluită minciună.

Săgetător

Deşi s-ar putea ca uneori să te simţi copleşit de energia de care dă dovadă, poţi învăţa multe de la un şef Săgetător. Marele avantaj în a lucra cu un şef Săgetător este că este tot timpul senin şi cu zâmbetul pe buze, având un optimism înnăscut. Asta înseamnă că nu trebuie să îţi faci griji dacă trebuie să îl informezi că o situaţie nu a decurs conform planului. Dezavantajul firii lui optimiste este că uneori uită de aspectul practic al vieţii. Vei observa adesea că se bazează mi mult pe noroc, într-un mediu în care calităţi precum disciplina şi realismul sunt esenţiale. Cu toate că aspectul practic îi scapă uneori, mintea îi este sclipitoare, motiv pentru care a ajuns acolo unde este acum. Ca şi arcaşul ce simbolizează ceasta zodie, şeful tău ţinteşte constant către steaua cunoaşterii. Aşadar, dacă vrei să îţi impresionezi şeful născut în zodia Săgetătorului, fii sigur că va aprecia un om cu orizonturi culturale vaste. Arată-te întotdeauna dornic să înveţi lucruri noi şi veţi fi pe aceeaşi lungime de undă. Dacă ai ocazia, discută cu el despre cărţi, istorie sau chiar muzică. Fire deschisă la nou, Săgetătorul nu va ţine cu dinţii de anumite standarde impuse, ci se va arăta înţelegător şi flexibil. Săgetătorul are o viziune umanistă şi liberală asupra lumii, iar dacă vrei să creşti în ochii lui, va trebui să ai grijă ca acţiunile tale să nu contravină acestor principii. Adesea, francheţea cu care îşi exprimă părerile te poate afecta. Ţine minte însă că, dacă îţi spune ceva verde în faţă, nu o face niciodată cu răutate.

Capricorn

Ambiţioşi şi responsabili, Capricornii pun activitatea profesională pe primul loc. Îşi doreşte să ajungă în vârf şi dacă asta depinde de felul în care tu îţi îndeplineşti sarcinile, fii sigur că nu îţi va fi uşor. Dacă ratează o avansare din cauza unei greşeli comise de un subaltern, nu va trece prea uşor cu vederea. Aşadar, în relaţia cu şeful Capricorn, ai grijă să nu strici ceea ce el a reuşit să construiască prin răbdare şi determinare. Pentru a-l impresiona pe şeful născut în zodia Capricornului, arată-i că eşti dispus să treci prin foc şi sabie pentru a-ţi îndeplini sarcinile. Bunul simţ şi responsabilitatea sunt trăsături ce te vor face plăcut în ochii şefului Capricorn. Din păcate, ambiţia şi determinarea Capricornului vin la pachet cu o tendinţă exagerată de a controla totul. Asta înseamnă că îşi va încărca programul până la limita imposibilului, refuzând să cedeze şi subordonaţilor unele sarcini. Acest lucru s-ar putea să te facă să te simţi nedreptăţit. Soluţia este simplă: lasă-ţi munca să vorbească pentru tine. Reaminteşte-i subtil şefului că ai dus la bun sfârşit proiecte dificile. Nu va trece mult până când va observa că te poţi descurca şi va căpăta încredere în tine. Conservatori şi rezervaţi, Capricornii pot părea distanţi şi inabordabili în relaţia cu subalternii. Asta înseamnă că la început, îţi va fi destul de dificil să iniţiezi o conversaţie cu şeful tău. Ţine minte faptul că apreciază stabilitatea, iar dacă vrei să îi intri în graţii, respectă-i dorinţa de a păstra lucrurile aşa cum sunt. Cu siguranţă nu va aproba o schimbare doar de dragul de a o face. Va trebui să vii cu argumente solide în acest sens.

Vărsător

Îţi dai seama că şeful tău este Vărsător din deschiderea către nou şi îndrăzneala de care dă dovadă. Se ştie că Vărsătorii sunt rebelii zodiacului. Acţiunile lor sunt departe de a fi convenţionale, iar acest lucru îi împinge către tot ce este nou şi inedit. Pentru a-i intra în graţii şefului din zodia Vărsătorului, trebuie să ieşi din turmă. Nu ne referim aici la vestimentaţie, ci la felul tău de a privi lucrurile. Nu te baza pe idei tradiţionale, ci încearcă să găseşti soluţii pe cărări neumblate. Atunci când toată lumea susţine o idee, încearcă să lupţi împotriva curentului. Aşa sigur vei găsi o idee pe placul şefului din zodia Vărsătorului. În încercarea de a capta atenţia şefului Vărsător, mizează pe individual, punându-ţi în valoare propriile idei şi convingeri. Vărsătorii iubesc tot ce înseamnă noutate, în domenii precum cunoaştere sau tehnologie. Dacă vrei să fii pe aceeaşi lungime de undă cu şeful tău, evită idei precum faptul că evoluţia tehnologiei duce la distrugerea lumii sau alte minunăţii. Nu e neapărat necesar să împărtăşeşti acelaşi entuziasm în ceea ce priveşte cele mai noi gadgeturi, dar este indicat să priveşti lucrurile într-o manieră echilibrată. Încearcă să vezi cum poate fi folosită această evoluţie tehnologică pentru a crea o lume mai bună pentru noi toţi. Cel mai important aspect ce trebuie avut în vedere atunci când lucrezi cu un Vărsător este schimbarea. Fii pregătit să ajungi la muncă într-o dimineaţă însorită de luni şi să afli că biroul vostru s-a mutat la un alt etaj, că băieţii de la departamentul de IT vin să îţi cureţe calculatorul, tocmai când tu lucrai la ceva important. Pentru o colaborare plăcută cu un şef Vărsător, va trebui să înveţi să te adaptezi, flexibilitatea fiind unul dintre punctele forte ale angajatului ideal, în opinia excentricului Vărsător.

Peşti

Peştii sunt cunoscuţi pentru creativitatea lor debordantă, în loc să fie blocaţi pe latura raţională şi practică a vieţii, Peştii preferă să dea viaţa geniului creativ cu care au fost înzestraţi. Majoritatea oamenilor de succes născuţi în această zodie lucrează individual, ca scriitori, actori, muzicieni sau alte activităţi ce le permit o oarecare libertate. Fapt pentru care vei întâlni un nativ din zodia Peştilor ca şef în domenii precum advertising radio, televiziune sau relaţii publice. Astfel de domenii necesită creativitate şi originalitate, ceea ce înseamnă că îşi va dori subalterni sclipitori din acest punct de vedere. Dacă ai câteva idei bune, nu ezita să i le prezinţi şefului. Va fi de-a dreptul încântat. Chiar dacă este tot timpul cel cu ideile şi este preocupat mai puţin preocupat de partea practică, nu trebuie, totuşi, să-l confunzi cu o persoană cu capul în nori. Şeful din zodia Peştilor este extrem de receptiv când vine vorba de gândurile şi sentimentele celorlalţi. Lucrând cu un şef născut în zodia Peştilor, vei fi implicat adesea în activităţi de voluntariat. Peştilor le plac activităţile menite să îi ajute pe cei aflaţi în impas, voluntariatul fiind cea mai uşoară metodă de a-şi satisface înclinaţiile umaniste. Dacă îţi cere să te implici într-un astfel de proiect, ai face bine să îi faci pe plac, dacă vrei ca atmosfera să rămână relaxată. Nu uita, cu un şef binedispus, lucrurile merg întotdeauna mai bine.

www.ziare.com

Categoria: Puls

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad